Si au trait fericiti pana la adanci batraneti
De Dwait K Nelson
Titlul este „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Nu asa se incheie orice basm care se respecta? Binecunoscutul vorbitor si scriitor crestin Chuck Swindoll povesteste, in cartea sa, Strike the Original Match (1980), despre micuta Suzie, in varsta de patru ani, care tocmai auzise pentru prima oara povestea „Alba ca zapada”. Fata de abia astepta sa vina acasa de la gradinita, ca sa ii povesteasca mamei sale ce aflase acolo. In acea dupa amiaza, cu ochii scanteind de emotie, Suzie i-a povestit mamei ei basmul. „…Si Fat-frumos a venit si a sarutat-o pe Alba ca Zapada, care a inviat”. Dupa care Suzie a intrebat:
– Si stii ce s-a intamplat dupa aceea?
– O, da, a raspuns mama ei. Au trait fericiti pana la adanci batraneti.
– Nu, a spus Suzie incruntandu-se. S-au casatorit.”
O observatie perspicace de pe buzele unui copil nevinovat, in varsta de patru ani, nu-i asa? Si asta pentru ca a trai fericiti pana la adanci batraneti si a te casatori nu e neaparat unul si acelasi lucru. Unii au ajuns la concluzia ca niciodata nu e acelasi lucru. Sa ne aducem aminte de nunta de basm a Printului Charles si a Printesei Diana. Lady Diana Frances Spencer, provenind dintr-o familie destramata si avand o copilarie nefericita, se indragostise de cel mai de dorit burlac al lumii, chipesul Print Charles in persoana. Pe 29 iulie 1981, trei sferturi dintr-un miliard de oameni, din 74 de tari, au participat la stralucitorul spectacol, impecabil regizat si numit „Nunta secolului”. Cand cuplul nuptial regal a ajuns in fata Arhiepiscopului de Canterbury, Robert Runcie, toata lumea a fost martora la rostirea binecuvantarii asupra printului si a viitoarei printese. Iata, in cele ce urmeaza, un fragment din predica sa: „Iata elementul din care sunt alcatuite toate basmele: printul si printesa in ziua nuntii. Dar basmele se incheie de obicei in acest punct cu o propozitie simpla: „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Si acest lucru deoarece, probabil in basme, casatoria este considerata punctul culminant al povestii de dragoste din timpul prieteniei.” (J.Brondos, Fairy tale beginning, 2004) Nu stia lumea pe atunci ca, in acea zi, la Londra, casatoria incheiata avea sa devina exact ceea ce pastorul a spus ca nu trebuie sa fie: „punctul culminant al povestii de dragoste din timpul prieteniei”.
Dupa 16 ani, o luna si o saptamana, printesa de care se indragostise o lume intreaga a murit la Paris, victima intr-un stupid accident rutier. De data aceasta, un miliard de oameni s-au adunat in fata televizoarelor, in momentul ceremoniei regale de inmormantare, pentru a deplange moartea printesei care nu a ajuns niciodata sa traiasca fericita pana la adanci batraneti.
Casnicia si familia sub asediu
Deci, intr-o nota mai sobra, va intreb: „Care este adevarul despre casnicia fericita? Este un mit? Este un mister? Un miracol? Mai e inca posibil sa traiesti fericit pana la adanci batraneti? Prezentarea de statistici ingrijoratoare cu privire la divort e deja o moda, pentru a se demonstra ca institutia casatoriei este o institutie aflata in plina lupta. In cele ce urmeaza, o sa citez cateva dintre aceste statistici, dar adevarul e ca generatia actuala de adulti tineri, supranumita „Generatia X” sau „X-teri”, nu are nevoie de statistici referitoare la casatorie. Acesti adulti tineri sunt urmasii celei mai divizate generatii din istoria lumii. Daca vreti cateva cifre, iata: la fiecare 24 de ore, 3533 de copii sunt nascuti de mame necasatorite si peste 2500 de copii sunt martorii divorturilor si ai separarilor parintilor lor. Adunati, peste 6033 de copii sunt expusi zilnic realitatilor din familiile dezmembrate sau relatiilor zdruncinate din unele camine. Imaginea e dezolanta? Exista vreo speranta pentru aceasta institutie asediata, despre care se spune ca e „pana la moarte” (iar in viziunea altora „duce la moarte”)? Poate un camin dezmembrat sa se vindece? Poate o familie divizata sa se uneasca din nou? Poate o casnicie nefericita sa se transforme intr-una fericita? Ei bine, nu va pot promite luna de pe cer, dar am niste vesti foarte bune pentru noi toti, care au legatura cu viata lui Isus. „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti”
Predicand cu grija despre casatorie
Inainte de a apela la Scriptura si la vestile bune despre Isus, pot fi sincer cu voi? Ezit uneori sa predic despre casatorie, deoarece mi-e teama sa nu dau impresia ca sunt expert in domeniu. Si nu sunt! E adevarat, am tinut cursuri premaritale cu zeci de cupluri si am oficiat multe nunti. In plus, am o experienta de casatorie de 24 de ani si jumatate cu Karen, ani care au fost, una peste alta, ani fericiti. Totusi, n-ar fi cinstit sa spun ca nu am avut si noi conflicte de-a lungul drumului. Nu toate zilele ni s-au parut a fi tocmai „plimbari printre lalele”, dupa cum spunea odata cantaretul Tiny Tim. De fapt, Karen si cu mine – si toti cei care sunt casatoriti – suntem „intr-un proces de devenire”. Calatoria casniciei continua si… continua. Teama mea e ca, atunci cand vorbesc despre casnicie, Karen o sa-si ia notite, pe care sunt sigur ca o sa mi le citeasca in momentele de neglijenta si neatentie din partea mea.
Al doilea motiv pentru care ezit este faptul ca nu toti cei care asculta predica sunt casatoriti. Unii sunt singuri, pentru ca au ales sau pentru ca nu au avut incotro. Ma tem ca vor fi persoane care vor ajunge la concluzia ca institutia casatoriei este singura formula prescrisa pentru fericirea umana. Realizatorul de televiziune Art Linkletter a intrebat odata o fetita care este povestirea ei preferata din Biblie. „Arca lui Noe” a raspuns ea. „Da? Si ce intelegi tu din povestirea asta?” a continuat el. „Pai, animalele au mers doua cate doua, adica noi trebuie sa ne casatorim, daca nu vrem sa ramanem aici, pe pamant.” Eu nu cred ca aceasta a fost lectia pe care Dumnezeu a intentionat sa ne-o dea.
In sfarsit, ezit sa vorbesc despre casatorie, pentru ca stiu ca printre cei care ma asculta sunt suflete ranite, inimi dragi a caror calatorie in viata le-a condus spre divort. Stiu ca, indiferent cat timp a trecut de la divort, nu ati incetat sa suferiti. Cei care au trecut printr-o despartire imi spun ca ranile si cicatricele sunt adanci. Asa ca ezit… de teama de a nu da impresia ca cei casatoriti i-ar critica sau condamna pe cei care au simtit durerea divortului si care simt ca au dat gres. Dumnezeu nu critica si nu condamna. Nici eu nu intentionez. Si, apropo, nici biserica n-ar trebuit sa o faca! Una dintre ocupatiile lui Isus este sa ofere alinare si speranta. El le garanteaza acest lucru atat celor care supravietuiesc in afara casniciei, cat si celor care supravietuiesc in interiorul ei – adica tuturor celor care sunt casatoriti. Da, aveti dreptate, planul initial de fericire, stabilit in gradina Eden de catre Dumnezeu, a fost ca institutia casatoriei sa fie o sursa de bucurie pentru toata omenirea. Dar noi nu traim intr-o gradina perfecta; traim intr-o lume decazuta. Asadar, in mijlocul esecurilor si al greselilor noastre, Dumnezeu ne aduce speranta si vindecare tuturor: necasatoriti, casatoriti, recasatoriti, divortati, vaduvi. Tuturor.
Secretul divin al prieteniei si casniciei implinite
Lasand la o parte ezitarile, sa ne indreptam spre vindecarea si speranta oferite de Hristos. Sa analizam, de exemplu, un singur eveniment din viata lui Isus, un incident care are foarte mult de-a face cu relatiile noastre de casatorie, dar si cu alte tipuri de relatii. Cand citim in Ioan 2,1-10 descoperim secretul tuturor casatoriilor. Acest secret se gaseste in replica plina de uimire a maestrului de ceremonii, data mirelui: „Dar tu ai tinut vinul cel bun pana acum”. O alta traducere spune: „Dar tu ai tinut la urma ce a fost mai bun”. Isus ofera ce e cel mai bun, indiferent daca la o nunta, intr-o casnicie sau in viata. DacaIl ai pe Isus, atunci ai sursa minunii.
Isus, Salvatorul casniciei. Isus, Facatorul de minuni. Isus, Partenerul de casatorie. Trei parteneri de casatorie! In planul strategic al lui Dumnezeu pentru fericirea in casatorie, e nevoie de trei parteneri. De asemenea, e nevoie de trei si pentru ca o prietenie sa dureze o vesnicie. Acest principiu esential este exprimat sugestiv in Eclesiastul 4,9: „Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor”. „Mai bine doi decat unul” – toti cei care isi doresc un prieten stiu ca acest lucru e adevarat, nu-i asa? In anii ’70, Leonard Syme, profesor de epidemiologie la Universitatea din California, Berkeley, incerca sa afle de ce barbatii japonezi din California au de doua pana la cinci ori mai mare riscul de boli de inima, desi aveau acelasi nivel de colesterol cu japonezii care traiau in Japonia. Care era diferenta? Comuniunea si relatiile sociale stranse. Majoritatea dintre noi, cand suntem unul, ne dorim sa fim doi. Aceasta dorinta arzatoare, aceasta aspiratie spre comuniune este elementul constitutiv al prieteniilor! Sa citim din nou in Eclesiastul 4,9-11: „Mai bine doi decat unul, caci iau o plata cu atat mai buna pentru munca lor. Caci, daca se intampla sa cada, se ridica unul pe altul; dar vai de cine este singur si cade, fara sa aiba pe altul care sa-l ridice! Tot asa, daca se culca doi impreuna, se incalzesc unul pe altul, dar cum are sa se incalzeasca daca e singur?” Daca vreti sa facem aritmetica puterii si a durabilitatii, atunci e mai bine doi decat unul. Haideti sa citim si versetul 12 din Eclesiastul: „Si daca se scoala cineva asupra unuia, doi pot sa-i stea impotriva; si funia impletita in trei nu se rupe usor.”
Exista o ilustratie pe care o folosesc de obicei la predici de nunta: Luati orice bucata de snur sau sfoara, indiferent daca e decorativa sau utilitara, si veti observa ca e alcatuita din trei fire impletite. Atata vreme cat acestea sunt impreuna, ai o sfoara ce poate rezista, chiar daca se exercita o forta puternica asupra ei. Exact acest lucru este evidentiat in Scriptura. Prezenta lui Hristos ii confera casniciei putere.
Creati pentru a relationa
Sa ne intoarcem la ziua in care Dumnezeu a creat casatoria, in Gradina Eden: „Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu: parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut” (Gen. 1,27). Dumnezeu este o Fiinta sociabila, care traieste si iubeste prietenia. Atunci de ce ar fi cineva surprins ca specia umana, care a fost creata dupa chipul Sau, reflecta aceeasi foame dupa relatii? Inca de la inceput, fiintele umane au fost create cu dorinta dupa comuniune. Intr-o prima etapa, Dumnezeu a creat prima jumatate a fiintei umane tocmai pentru a putea demonstra, pentru vecie, ca noi am fost cu totii creati pentru comuniune unii cu altii. Iata ce spune Biblia: Si „Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul sa fie singur; am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Gen. 2,18). Ce uimitoare descoperire de sine! Adam devine primul pacient al unei operatii. Cand Adam a deschis ochii, privirea i-a cazut asupra Evei – cea mai mare frumusete a lumii, care i-a taiat respiratia, i-a dat palpitatii, a facut sa-i creasca pulsul: „In sfarsit, aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru ca a fost luata din om” (vers. 23).
Desigur ca am auzit o multime de glume pe seama crearii primului barbat si a primei femei. Unii spun ca, dupa ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu Si-a zis: „Hm, putea iesi si mai bine” si a creat-o pe Eva. De fapt, Dumnezeu a creat separat jumatatea masculina si jumatatea feminina a omului pentru a scoate in evidenta faptul esential ca barbatul si femeia au fost facuti egali unul cu altul si in aceeasi masura de activi. Va rog sa tineti cont, domnilor, ca Dumnezeu a luat o coasta de-a lui Adam, nu un os al piciorului si nici un os al craniului sau, astfel sa fie clar ca barbatul si femeia, sotul si sotia vor fi pentru totdeauna prieteni si parteneri, mana in mana si inima langa inima, purtand de grija creatiei lui Dumnezeu.
Cine a fost cel care a tinut prima predica de nunta? Cu siguranta ca Cel care i-a si adus pe cei doi impreuna. „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup” (Gen. 2,24). Casniciile au fost concepute de Dumnezeu, pentru a asigura nivelul optim de fericire si implinire, folosindu-se matematica divina: Dumnezeu + sot + sotie = una.
Principii practice pentru casatorie
Cum functioneaza? Dati-mi voie sa va aduc la cunostinta cateva principii foarte practice si functionale, pe care Dumnezeu le ofera in Cuvantul Sau tuturor acelora care se gandesc la casatorie, care vor sa-si imbunatateasca viata de familie si care vor sa faca dintr-un lucru bun unul si mai bun.
Principiul nr. 1 – „IUBITI-VA!”
Primul principiu se refera cu totul si cu totul la dragoste. Iata ce se spune in Efeseni 5,25-29: „Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatit-o prin botezul cu apa prin Cuvant, ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana. Tot asa trebuie sa-si iubeasca si barbatii nevestele, ca pe trupurile
lor. Cine isi iubeste nevasta, se iubeste pe sine insusi. Caci nimeni nu si-a urat vreodata trupul lui, ci il hraneste, il ingrijeste cu drag, ca si Hristos biserica”. Ca stimulent, Pavel adauga exemplul suprem de iubire. Astfel, apostolul ne duce pe noi, toti sotii, la cruce si, aratand cu degetul spre fata de muribund a lui Isus, exclama: „Sotilor, iubiti-va sotiile asa cum Hristos a iubit biserica”. Termenul tradus din limba greaca prin „iubiti-va” este agape (forma substantivala) sau agapao (forma verbala), care inseamna iubire care se sacrifica si se neaga pe sine. Este acelasi tip de dragoste din Ioan 3,16: „Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Este vorba de acel fel de dragoste care se jertfeste pentru binele altuia, punand mai presus binele semenului. Sotilor, aceasta inseamna ca trebuie sa punem binele sotiei mai presus de interesele noastre. Sotia mea este mai importanta decat viata mea. Trebuie sa o iubesc asa cum Hristos m-a iubit pe mine. In conformitate cu acest principiu al iubirii care se sacrifica, barbatul nu trebuie sa stea bosumflat si sa astepte pana cand sotia lui vine si cauta sa se impace. „Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos…” Principiul numarul 1 este iubirea, iubirea care se sacrifica. Pavel ii indeamna pe soti sa iubeasca si sa se sacrifice, dar asta nu inseamna ca sotiile nu trebuie sa iubeasca in acelasi fel. Textul din Efeseni 5,21 este clar: „Supuneti-va unii altora in frica lui Hristos”. Trebuie sa existe o supunere reciproca in iubire unul pentru celalalt. Dar cineva trebuie sa ia initiativa, iar sotilor, voi si cu mine, trebuie sa facem acest lucru! Aceasta nu ne face cu nimic mai buni, ci ar trebui sa ne faca mai umili.
Principiul nr. 2 – „INDRAGITI- VA!”
Acesta este un principiu biblic, enuntat clar in Cantarea Cantarilor, care este una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura universala: „…Asa este iubitul meu, asa este scumpul [prietenul] meu…”. Casatoriile care dureaza nu sunt numai ale celor care se iubesc, ci si ale celor care sunt prieteni – adica cei doi nu numai ca se iubesc, ci se si plac unul pe altul. Casatoria nu este un lucru automat, ci fiecare trebuie sa ne investim in aceste prietenii de o viata. Daca fiecare prietenie durabila cere efort, de ce nu ar cere atunci si casatoria? Acum cativa ani, mama ne-a recomandat, mie si lui Karen, o carte scrisa de W.Rickerson, care trateaza problema pastrarii scanteii si a prospetimii in casnicie. Ideea principala a autorului este simpla: trebuie sa ne punem tinte pentru casniciile noastre. Ce inseamna acest lucru? Iata cateva idei: Incercati sa faceti impreuna ceva placut, prin care sa puteti deveni din ce in ce mai apropiati. Simplu spus – continuati sa va indragiti unul pe altul. Imi plac foarte mult cuvintele iubitei lui Solomon din pasajul: „Asa este iubitul meu, asa este scumpul”.
Idei practice, care ne vor ajuta sa privim cu entuziasm viitorul nostru
• Sa ne facem un obicei – ceva ce poate fi facut in fiecare an.
• Sa ne alegem un alt cuplu cu care sa avem o prietenie apropiata.
• Sa luam masa impreuna, numai noi doi, o data pe luna.
• Sa ne planificam in fiecare an o perioada de refacere numai pentru noi doi.
• Sa ne planificam o calatorie intr-un loc indepartat (poate pe termen lung).
• Sa mergem la un curs impreuna (gatit, fotografie, calatorii etc.).
• Sa facem sport impreuna (jogging, tenis, inot, golf etc.).
• Sa ne plimbam si sa vorbim – un timp regulat de plimbari si discutii de interes general.
• Sa avem un hobby comun (alpinism, drumetii, fotografie, lucru manual etc.).
• Sa luam masa de seara impreuna, o data pe luna.
• Sa citim o carte impreuna (una sau doua pe an despre casatorie, si apoi discutii). Cu vointa si planuire, cu totii putem face ca relatiile noastre de casatorie sa devina niste prietenii adevarate – nu numai sa ne iubim, ci si sa ne indragim unul pe altul.
Principiul nr. 3 – „LASATI…”
Imi dau seama ca ar putea fi 30 de principii in loc de 3, dar acesta este critic pentru vindecarea casniciilor, cat si pentru dezvoltarea lor. Am amintit deja principiile: „Iubiti-va!” si „Indragiti-va!”. Acest al treilea principiu este "LASATI…”, mai precis, „LASATI DE LA VOI”. Este exact sfatul pe care Biblia il da in Efeseni 4,32: „Fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.” Unii dintre voi ati fost raniti foarte adanc de partenerul vostru. Stiu sigur. Ca pastor, am asistat la numeroase discutii in care mi se povestea, printre lacrimi, de durerea din inima. Am auzit barbati si femei plangand in hohote si cu durere in suflet dupa o casnicie distrusa. Dar Dumnezeu ofera gratuit un balsam vindecator fiecarei casnicii care il doreste, fiecarui sot care vrea sa-l accepte. Acest medicament special se numeste iertare. Cuvantul grecesc folosit pentru iertare inseamna, in sensul lui propriu, „a trece cu vederea”, „a elibera” si „a lasa de la tine”.
Nimeni nu spune ca abuzurile conjugale sau cele asupra copiilor sau infidelitatile repetate ar trebui tolerate sau considerate ca dovezi de umilinta virtuoasa. Orice comportament distructiv de acest tip trebuie abandonat. Daca cel care il manifesta nu il va abandona, atunci cel care il suporta trebuie, cel putin pentru o perioada, sa iasa de sub influenta lui distrugatoare si paralizanta. Dar chiar si atunci, poate iertarea sa vindece? Nu voi uita niciodata un articol dintr-un ziar, despre un fiu care isi descria viata alaturi de tatal sau alcoolic. Pe tot cuprinsul articolului puteai simti profunzimea durerii produse de acest tata de-a lungul timpului. Ultimele cuvinte ale acestui fiu erau: „Mi-am urat tatal in timpul primilor 20 de ani de viata. Acum nu-l mai urasc. Il inteleg, dar nu il voi ierta. Asa ca, tata, nu intinde mana in asteptarea cuiva care sa o stranga. Tine-ti mana pentru tine.”
Un paradox
Poate ca nici nu-l va ierta, dar e tragic, pentru ca fara iertare, nici el nu se va vindeca vreodata. Iata cum descrie Lewis Smedes paradoxul iertarii: „A ierta inseamna a elibera un prizonier si a descoperi ca acel prizonier ai fost chiar tu.” (L.Smedes, Forgiveness: the power to change the paste, 1983, pag. 26) La calvar descoperim punctul culminant al iubirii supreme, al simpatiei supreme si al renuntarii supreme. La cruce, suntem pusi fata in fata cu pretul infinit pe care Insusi Dumnezeu l-a platit, ca sa ne ierte pe noi, niste fugari rebeli. Isus, in acea vineri nefericita, nu S-a rugat: „Tata, blesteama-i, pentru ca stiu bine ce fac”, ci S-a rugat: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac” (Luca 23,34). Nu sa uiti, ci sa lasi de la tine – „Fiti buni unii cu altii, milosi, si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos”. A ierta nu inseamna a uita. Exista rani si cicatrice care sunt imposibil de uitat.
Cu privire la acest subiect, J. Allan Peteresen a scris in cartea sa, Mith of the Greener Grass (1983) urmatoarele: „Iertarea nu este un burete care iti sterge acel lucru din memorie. E imposibil. Acel lucru inca ramane. Cicatricea poate fi permanenta.” (pag. 145) A ierta nu inseamna a uita, ci a lasa de la tine, a renunta si a-l lasa pe cel care te-a ranit in seama purtarii de grija a lui Dumnezeu. Inseamna sa spui urmatoarea rugaciune: „Te iert pentru ce mi-ai facut, asa cum Dumnezeu m-a iertat pe mine pentru ceea ce I-am facut eu Lui. Aleg sa las de la mine si ma eliberez de mania si inversunarea fata de tine. Te iert.”
Concluzie
O femeie i-a scris urmatoarele randuri lui Abigail Van Buren, autoarea editorialului „Draga Abby”: „Draga Abby, eu aveam 20 de ani, iar el 26. Eram casatoriti de doi ani. Nu imi imaginam ca imi putea fi necredincios. Ingrozitorul adevar mi-a fost adus la cunostinta chiar la mine acasa, cand o tanara vaduva de la o ferma vecina a venit sa-mi spuna ca era insarcinata cu copilul sotului meu. Lumea mea s-a prabusit. Voiam sa mor. M-am luptat cu gandul de a o omori, atat pe ea, cat si pe el. Stiam ca nu aceasta e solutia. M-am rugat pentru putere si indrumare. Si le-am primit. Stiam ca trebuie sa-l iert pe acest om. Si l-am iertat. Am iertat-o si pe ea. I-am spus calm sotului meu ce aflasem si ca noi trei trebuia sa gasim impreuna o solutie. (Ea era teribil de speriata.) Copilul s-a nascut la mine acasa. Toata lumea a crezut ca eu l-am nascut si ca vecina mea doar ma ajutase. De fapt, fusese chiar invers. Vaduva a fost scutita de umilinta (mai avea alti trei copii), iar eu l-am crescut pe baietel ca si cand ar fi fost al meu. Nu a aflat niciodata adevarul. A fost aceasta oare o compensatie divina pentru incapacitatea mea de a avea copii? Nu stiu. De atunci, nu i-am mai amintit niciodata sotului meu de acel incident. De 50 de ani este un capitol inchis al vietii noastre. Dar citesc in ochii lui iubirea si recunostinta de mii de ori mai mare.“ (J.A.Peterson, Mith of the Greener Grass, 1983, pag. 146, 147)
Vedeti, maestrul de ceremonii de la nunta din micul sat Cana avusese dreptate: „Ai pastrat ce-a fost mai bun pentru sfarsit”, pentru ca, alaturi de Isus, ce e cel mai bun vine la sfarsit. Cu Isus, poti iubi din nou… poti indragi din nou… si poti lasa de la tine din nou… din nou… si din nou. Cu Isus, mitul vietii fericite pana la adanci batraneti se transforma in miracol. Miracolul pentru care a fost facuta fiecare casnicie!
