Mituri culturale asupra casatoriei
De Dr. Sandulache Sorin
Fiecare dintre acestea este un neadevar care nu se verifica in practica si are un potential distructiv asupra cuplurilor care cred in ele si se comporta ca atare.
1. Oamenii se casatoresc fiindca sunt indragostiti si se simt atrasi unul fata de celalalt printr-o dragoste romantica, sentimentala. Nu este intotdeauna adevarat. Nimeni nu neaga ca cei mai multi tineri insuratei se plac si de obicei simt o atractie unul fata de celalalt. Totusi, exista nenumarate alte motive aditionale constiente sau inconstiente care ii determina pe cei doi sa faca acest pas. Astfel pot fi enumerate: singuratatea, siguranta financiara, atractia sexuala, presiunea parintilor, etc.
2. Majoritatea oamenilor casatoriti sunt indragostiti unul de altul si continua sa se simta atrasi in mod romantic si sentimental. Nu este adevarat. Cele mai multe cupluri casatorite traiesc un declin substantial. In atractia romantica unul fata de altul in primele 6 luni dupa casatorie oamenii raman impreuna pentru nenumarate alte motive decat dragostea romantica episodica.
3. Atractia romantica este necesara pentru ca mariajul sa ofere satisfactie. Nu este adevarat. Desigur, ar fi incantator chiar foarte incantator sa ramai indragostit toata viata de sotul sau sotia ta, ca in primele zile ale intalnirilor sau in perioada logodnei. Noi putem incerca sa cultivam dragostea romantica cat mai mult posibil, dar dragostea sentimentala nu este elementul esential intr-o casnicie reusita. Cele mai multe cupluri fericite se iubesc unul pe altul in mod profund, fara ca sa fie indragostite, totusi.
4. Neintelegerile din casnicie sunt datorate diferentelor dintre barbati si femei. Gresit. Barbatii si femeile sunt intr-adevar diferiti. Ei au capacitati fizice diferite si sunt conditionati social sa aprecieze realitatile prin sisteme de valori diferite, in etapele succesive ale vietii. Oricum, cercetarile atesta ca si in familiile fericite particularitatile sotilor fata de cele ale sotiilor sunt la fel de diferite ca si cele nefericite. Diferentele nu determina in mod necesar neintelegeri, ci abordarea de pe pozitii diferite a problemelor poate crea conflicte.
5. Prezenta copiilor imbunatateste o relatie maritala subreda. Aceasta afirmatie nu se verifica de obicei. Daca singura dorinta a unuia dintre soti este aceea de a se bucura de fericire maxima in camin, atunci acesta sau aceasta ar trebui sfatuiti sa nu aiba copii niciodata. Ramane un adevar totusi, ca unul din roadele cele mai placute ale casatoriei sunt copii care produc bucurie si implinire. Putem constata ca satisfactiile vietii in genere, si satisfactiile vietii familiale in special pot ramane la cote inalte chiar si in conditiile in care satisfactiile maritale propriu zise nu sunt la cotele asteptate.
6. Cea mai buna terapie a singuratatii este casatoria. Nu-i asa. Doi singuratici care se casatoresc au toate sansele sa devina doi singuratici casatoriti si acest lucru se intampla datorita faptului ca singuratatea este legata mai curand de perceptie si atitudine decat de circumstantele obiective.
7. In familiile fericite nu exista niciodata cearta. Aceasta este una dintre cele mai mari erori. Gottman a constatat prin studii foarte serioase ca aproape toate cuplurile parcurg perioade de dezacord si ca cele mai multe abordeaza aceste contradictii cu o doza importanta de patima. Ceea ce pare important este cum duc aceasta lupta si mai ales modul cum isi rezolva neintelegerile fara ca acestea sa le afecteze relatia.
Aceste asteptari culturale pot genera nenumarate dificultati cuplurilor in general. Mai exista alte trei mituri are pot fi specifice casniciilor crestine.
8. Crestinii nu au probleme maritale. Cuplurile care au aceasta convingere isi ascund sau isi neaga conflictele si le lasa sa degenereze, sa supureze pana ce acestea ajung sa le ameninte relatia. Aceste persoane indraznesc sa solicite ajutor calificat si consiliere abia atunci cand orice ajutor a devenit aproape imposibil.
9. Dumnezeu poate vindeca suferintele maritale in mod miraculos fara interventie umana. Acest lucru poate fi adevarat. Dar chiar cand El face lucrul acesta exista inca o importanta lucrare de facut in negocierea relatiilor. Adesea consilieri profesionisti sau avand doar experienta in materie, pastori sau laici, pot fi de folos in timpul si dupa realizarea procesului de vindecare a relatiilor.
10. Supunerea fata de partenerul meu de viata inseamna sa-mi pierd demnitatea si sa ma simt ranit in amorul propriu in acelasi mod, simtindu-ma si atunci cand accept sa fac ceea ce acesta imi cere. Probabil ca asa se intampla. Exista numeroase interpretari ale relatiei de supunere si nenumarate casnicii au fost dezorganizate, amenintate tocmai din cauza acestor interpretari eronate de supunere reciproca care trebuie sa aiba loc in camin. Nu stim exact ce inteleg Pavel si Petru atunci cand folosesc expresia, pe care unii o considera controversata, ca sotiile ar trebui sa se supuna sotilor lor, desi este relativ simplu sa intelegem ce spune Scriptura cu adevarat, in aceasta privinta. Orice ar insemna insa acest termen de supunere, este clar ca el nu presupune lipsa de comunicare si schimb de sentimente intre cei doi soti. ‚Supunerea’ este o sintagma cu care cei mai multi consilieri familiali crestini trebuie sa-i confrunte pe sotii care au probleme in casnicie.
Cuplurile aduc in casnicie asteptari diferite provenind din propriile lor familii si din istoria devenirii personalitatii lor. Aceste asteptari sunt in primul rand personale si apoi culturale. Asteptarile personale determina, in masura mai mare decat cele culturale, perceptia nevoilor noastre pentru intimitate si efectanta in relatia cu partenerul de viata. Astfel, asteptarile personale se afla adesea in spatele neintelegerilor asupra chestiunilor legate de intimitate, putere si control din cadrul relatiilor maritale. Imediat de apare o discrepanta intre asteptari si realitate noi incepem sa traim sentimente de nesiguranta si ne simtim amenintati. Fiecare din cei doi soti isi proiecteaza relatia conform viziunii personale si incearca sa-l influenteze pe celalalt in sensul dorit de el. Daca nu suntem dispusi sa renuntam la propriile asteptari, mai devreme sau mai tarziu vom ajunge la conflict. In primul an de casnicie acest proces de negociere a discrepantelor dintre asteptari si realitate creeaza frecvente momente de anxietate care se reduc treptat pe masura ce ambii parteneri se adapteaza.
Tipuri patologice de interactiuni maritale
Interactiunile maritale, ca orice alt tip de relatie, devin in mod rapid automatizate, decurgand dupa un anumit model. Atunci cand relatia este placuta, cei doi isi acorda atentie reciproca, cultiva o relatia pozitiva, si raspund unul altuia armonios.[i] Relatia maritala placuta are o influenta pozitiva asupra partenerilor, dezvoltandu-le personalitatea. Intimitatea, o relatie sexuala reusita, o comunicare buna, rezolvarea eficienta a conflictelor, angajament puternic si asteptari optimiste contribuie la aceasta realizare. Cand apar neintelegeri si suparare, marturisirea si iertarea apar spontan si sunt reciproce. Pe de alta parte, atunci cand relatia maritala este neplacuta si punctata de neintelegeri, cei doi parteneri vor dezvolta la fel de repede modele sau stereotipii daunatoare.
Iata cateva modele tipice de comportament inadecvat, caracteristice mariajului confruntat cu neintelegeri:[ii]
Evitarea dialogului. Unu dintre cei doi soti poate fi mai volubil decat celalalt. De obicei, acesta considera ca discutand despre simtamintele fiecaruia, prin dialog pot fi rezolvate diferendele. Celalalt considera ca dialogul privind subiectele controversate poate conduce la inrautatirea situatiei. Cu cat unul despica mai mult firul in patru, cu atat mai inchis si refractar devine celalalt, evitand orice dialog.
Cerere-refuz. Partenerii se angajeaza intr-o lupta surda, care-pe-care, privind influenta, efectanta si distributia puterii. Cu cat unul dintre parteneri pretinde mai mult, tinzand sa-i controleze celuilalt simtamintele si sa-l conditioneze, cu atat, celalalt refuza.
Critica-aparare. Unul dintre soti este convins ca celalalt greseste, trebuie corectat, sau este demn de dispret. In consecinta, acesta face tentativa de a administra corectia, criticandu-si partenerul. Cu cat acesta il critica mai mult, cu atat celalalt se simte amenintat, se baricadeaza, se fixeaza si se apara. Cu cat apararea este mai solida, cu atat celalalt partener considera ca critica sa este indreptatita.
Acuzatie-negare. Uneori unul dintre parteneri suspecteaza ca s-a comis un abuz de incredere. Daca celalalt neaga, acuzatorul devine tot mai convins ca are dreptate.
Apropiere-distanta. Unul dintre parteneri manifesta adezivitate, temandu-se de respingere si solicita sau pretinde mai multa apropiere, intimitate si dialog. Celalalt, care in mod constitutional este mai distant, de asemenea, se teme de respingere, dar tocmai din aceasta cauza evita apropierea.
Atac-retragere. Fiecare dintre cei doi refuza sa cedeze cerintelor exprimate, ceea ce conduce la aparitia ocaziilor de critica, acuzatii si recriminari, sau dimpotriva, retragere si baricadare. Gercetarile lui Gottman au evidentiat ca acest model de atac-repliere constituie un factor de predictie pentru neintelegeri si tulburari maritale. Cand sotii sunt defensivi si iresponsabili, sotiile actioneaza in mod critic si sfidator fata de soti, iar acest comportament al cuplului este simptomatic pentru separare sau divort in urmatorii patru ani.
Atac-atac sau retragere-retragere. Modelul atac-retragere nu continua la nesfarsit de obicei. Fie, sotia care se cantonase in retragere, sau sotul atacator renunta si se retrag amandoi. Asfel de casnicii se afla de obicei in stadiu terminal, daca nu se i-au masuri radicale si nu se fac schimbari drastice.
Pe masura ce conflictul castiga teren si gradul de intimitate scade intr-o relatie maritala, dragostea si pretuirea reciproca este erodata. Credinta in viitorul casniciei si speranta in rezolvarea problemelor descreste. Preocuparea si sustinerea activa a casniciei este din ce in ce mai sporadica. Modelele nocive devin tot mai destructive.
Oamenii care se simt raniti tind sa se protejeze prin adoptarea unor strategii defensive. In cele ce urmeaza vom prezenta cateva din aceste strategii defensive:
Metode psihologice de aparare. Cineva poate sa nege existenta problemelor sau ca acestea il ranesc, provocandu-i suferinta si amenintandu-i casnicia (de obicei facand responsabil pe altcineva de toate problemele existente) sau proiectandu-si propria nemultumire si ostilitate asupra celuilalt, gandind ca si celalalt face la fel.
Atacul este cea mai buna aparare. In acest caz unul dintre parteneri incearca sa-si reduca frustrarea si suferinta atacandu-l si criticandu-l pe celalalt. Daca celalalt reactioneaza la fel, asa cum se intampla de obicei, conflictul devine regula fiind deosebit de aprins si nociv.
Evitarea celuilalt. Cand cineva este dezamagit de relatia cu partenerul sau, atunci invata destul de repede ca singura solutie aparenta ar fi sa se izoleze si sa nu mai interactioneze cu acesta.
Evadarea. Multi oameni care incep sa alunece pe tobocanul neintelegerilor in casnicie vor incerca sa adopte mai devreme sau mai tarziu o strategie de evadare. Ei pleaca, trantesc usa sau devin taciturni si nu mai vorbesc cu nimeni. Alte ori ei refuza relatiile sexuale mai ales in situatia in care partenerii nu-si sincronizasera inca orgasmul (si acest lucru, binenteles, se realizeaza rareori si numai in circumstante dintre cele mai bune).
Baricadarea. Cei doi soti pot sa ajunga intr-o stare de impietrire, aceasta strategie protejandu-i impotriva simtamintelor dureroase, devenind aparent insensibil. Psihologul John Gottman aseamana aceasta atitudine cu cineva care isi sapa o transee sau isi ridica o baricada. Asa cum este exprimata convingerea unor rock-eri in hits-urile lor. ‚Sunt de piatra. Sunt solitar ca o stanca. Si piatra nu simte durerea’.
Strategiile defensive ii ajuta pe oameni sa faca fata durerii intr-un mod impropriu, dar extrem de uzual si raspandit. De asemenea, din nefericire, aceste strategii de aparare imping pe cei doi pe tobocanul instrainarii, separarii si divortului.
[i] Worthington, EL, Jr., Marriage counseling, A Christian Approach to Counseling Couples, Intervarsity Press, Il, 1989
[ii] Jacobson NS, Gurman AS, Clinical Handbook of Couple Therapy, Guilford, NY, 1995
