Legea a doua a … termorelatiei
De George Uba
– Cred ca ti-ai dat seama ca am fost un vulcan care am erupt continuu dragoste. Si asta de cum te-am vazut pe scarile rulante ale magazinului central. Tii minte cum te-am abordat ? Ce amintiri !
– Cam nepoliticos si insistent, rememora ea, aratand un aer plictisit. Parca asa spuneai : „ domnisoara vreau sa va fiu ghidul dumneavoastra special in aceasta zi, daca vreti sa aveti o zi de succes. Orice refuz va va aduce mari deservicii in buna dumneavoastra dispozitie, pentru ca numai eu stiu cum se aserne o zi frumoasa pentru o fata frumoasa.” Si m-ai dat gata. Nu m-ai lasat pana nu mi-ai cumparat o groaza de atentii. Si asta chiar de la prima intalnire. Unde mi-a fost capul ?
– Vezi ? Tocmai asta s-a intamplat . Musteam suta la suta de emotii si sentimente si amandoi ne-am trimis mintea in vacanta.Nu ziceam noi ca asta inseamna dragoste ?
– Nu prea stiu ce insemna ,dar , uite au trecut sase luni si parca ne cunoastem de trei ani. Du-te de mai cumpara-mi o cola si cutia aceea de ciocolata fina, care scrie pe ea „merci”. Ce nu faci tu pentru fata ta! Si o punga de chipsuri, ca azi nu fac mancare.
– Ai dreptate! Parca ne cunoastem de o groaza de ani, dar am si cheltuit cu tine o groaza de bani.Acum doua luni la nunta am risipit o gramada de banet . Nu ti se pare ca e prea scumpa cutia aceea de bomboane de ciocolata ? Ma ruinezi !
– Cat de zgarcit te-ai facut !Nu m-ai invatat tu chiar din prima zi sa accept cadourile tale? Doar m-am casatorit cu un vulcan care arunca continuu bani.Sau mai degraba a fost candva . Cum crezi altfel ca arata dragostea, in ce ma priveste?!
– Si daca totul o sa cada odata si dragostea nu va mai avea nici maruntis, ce faci ?
– Mai dau o fuga prin magazinul central si poate am sa intalnesc un alt ghid, la fel de amabil ca primul. Inca n-ai priceput ca doar placerea mea conteaza ?
Fizica pe toboganul casniciei
Imi amintesc din scoala ca legea a doua a termodinamicii spunea in rezumat ca energia disponibila a unui sistem este in continuu scadere. Sau entropia ( adica starea de haos) creste. Faci curat si dupa o vreme este iarasi praf si mizerie. Speli camasile si ele se murdaresc mereu. Faci mancare care se strica peste cateva zile. Spui cateva cuvinte frumoase care insoresc viata celuilalt, ca maine sa danseze nervii si supararea pe dusumeaua linistita a inimii celui de langa tine. Astazi canti in do major , iar maine plangi in la minor. La un moment dat strangi o suma de prieteni garantati, ca peste un timp sa-i ai ca dusmani veritabili. Incepi atat de frumos si culminezi cu o nunta de vis , cu consencinta ei din luna de miere, ca apoi sa rupi strunele romantice si sa acopaniezi ani de fiere si instrainare. Entropie curata , prieteni ! Promisiuni patetice la nunta ca cei doi vor fi uniti ca si lumina de ochi si la bine si la rau, ca dupa un timp sa se intalneasca prin casa cum se intalneste intunericul cu lumina. „Scumpul meu „ in prima parte a mariajului eroic, urmat de „asta care nu face nimic” , in urmatoarele trepte descendente ale casniciei. Bucurie si veselie cat cuprinde o zi senina la inceputul simfoniei marelui legamant, iar apoi fete posomorate si acre ca agurida care nu mai spera indulcire.”Te voi iubi pana la moarte!” se aude o declaratie din pridvorul unei case. Deci va veni si moartea si sigur va aduce o despartire. Care este rostul acestei temporare amagiri? Te legi cu cineva in alianta ca sa adancesti tragismul vietii , prin pierderea unei relatii hranite cu sacrificii si sperante ? Uite ca intri si fara sa vrei in reflectii filozofice!
Entropie evidenta, prieteni ! Dar oare de ce? Daca fizica descrie implacabil starea de degenerare si daca ea pare sa se aplice si in casnicie, atunci de ce se inbulzesc oamenii sa prinda entropia in vestitele angajamente maritale? Chiar nimeni nu le spune ce-i asteapta ?
Nu ma intereseaza !
„Atata timp cat am tras lozul cel mare, nimic nu mai are importanta ! Fac ce-mi place si aleg pe cine imi place. N-am nevoie de morala si de norme religioase, ca nici ei nu o duc asa de stralucit. Merge cat merge si apoi o iau de la capat. Si daca ratez, ce-i cu asta ? Mai sunt destule sute de milioane de oameni care cunosc frumusetea infrangerii. Va spun eu secretul : nu exista relatie fericita ! N-ai cum sa-l faci pe celalalt sa gandeasca si sa simta mereu pentru tine doar ce este bun si nobil . Daca l-ai conecta pe partenerul tau la un monitor si i-ai vedea gandurile in imagini te-ai inspaimanta . Asa ca nu merita sa ai asteptari prea mari de la nimeni. Cum sunt ei sunt si eu . Toti o apa si-un pamant! Mai prindem cate o bucurie intre doua erori umane si, asta-i viata! Asa spune curentul naturalist. Realitatea este ca suntem niste efemeride, dar inteligente ! Cred ca v-am convins ” ne spune un personaj volubil si plin de viata , care este la a treia relatie de proba cu un partener care ii impartaseste total parerile lui.
Interesanta viziune de viata ! Si pare sa aiba dreptate. Decat o optica imbacsita de pesimism si pretentii perfectioniste, mai bine, cum zice baiatul nostru: da drumul simturilor si traieste!” E grosiera entropia, dar alta nu-i !” spune simpaticul hedonist.
Dar parca mergem pe o limitare teribil de suspecta in dreptul celei mai grozave fiinte de pe pamant. In cazul in care aceasta nobila faptura are o istorie evolutiva, cautandu-si stramosii printre batracieni si moluste, parca i-as da dreptate. Si totusi, am prea multe indicii sa cred ca omul pretinde cu sete contururi morale si asteptari ale demnitatii celuilalt, odata cu confruntarea cu sine insusi , chemandu-se la o ordine mai inalta. Odata cu pretentia la o relatie mai responsabila . Care sa fie acea cauza mai inalta ?
Juma’- juma’
Daca farfuria fratelui meu avea ceva mai multa mancare decat a mea, sau mi se parea mie, era jale mare. Conflictul izbucnea ca un foc in care ai aruncat benzina. Ceea ce ma linistea era egalitatea deplina, chiar daca el era mai mare ca mine cu trei ani. Adica : juma’- juma’.
„ Nu merita sa ne injosim si sa ne limitam competentele, cum a zis vecinul de mai sus,” adauga un al pretendent la fericire. „Sigur ca vreau sa ma casatoresc si sa fac o figura reusita in partida mariajului pe care mi-l imaginez. Dar daca cel pe care il doresc are un creier si o inima ca si mine, atunci hai sa pretindem o relatie constienta. Si parteneriat egal. Respect ca sa fiu respectat. Iubesc ca sa fiu iubit. Inteleg ca sa fiu inteles. Sacrific ca sa mi se raspunda la fel. Ofer ca sa mi se ofere. Teoria mea este reciprocitatea. Si pentru asta imi adun toate eforturile ca sa conving de utilitatea acestei viziuni.”
Am cateva intrebari, stimabile, cu privire la filozofia ta bine legata: daca partenerul nu se incadreaza in parteneriatul asta si da mai putin ce faci ? „ Am rabdare cu el si-l invat. Prin repetarea exemplului meu. Pana va pricepe, ca de-aceea are minte si sentimente. „ „ Dar daca nu pricepe si totusi da mai putin ca tine, ce faci ? Mai scazi din pretentii ?” „ Nici nu ma gandesc. Altfel n-ar fi fericire si dragostea va muri. Juma’- juma’ , prietene. Daca nu, unul la dreapta si altul la stanga. De ce sa ne chinuim!”
Parca mai destept gandit. Dar finalul ma deprima. Si cum stim ca greu se cumpaneste un asemenea parteneriat dorit, entropia vine pe usa din spate. Nu asa bolovanoasa, dar intra si strica tot.Rezultatul va fi cu o „frumoasa” devastare. Dar aici va fi clar : juma’- juma’!
Calugariada
„Mai bine singur decat doi care se cearta mereu si se invinuiesc.” Dar daca am luat-o pe versantul biblic atunci Cartea spune ca mai bine doi decat unul, iar funia impletita in trei nu se rupe. „Da, dar pe Dumnezeu il intereseaza caracterul si decat provocari la injosirea vietii , mai bine puritate prin neamestec in treburile casatoriei. Nu-i cinstit asa ? Iar noi vrem sa ajungem in rai,acolo unde ne-a promis Creatorul, dar numai dupa ce trecem testul unui caracter ireprosabil . De ce sa risc ! „
Bine le mai pui, „parinte” ! Din teama de a nu gresi, fugi de reponsabilitatea relatiei. Ratiunea si Cartea imi spune ca un caracter de douazeci si patru de carate se lucreaza mai bine in doi decat de unul singur. Nu spune Autorul casatoriei ca nu e bine ca omul sa fie singur ? E mai strivitoare entropia dusa de unul singur, decat suportata de doi. Dar oricum nu concep sa ne conduca o lege a materiei moarte! Ce n-as da sa fiu stapanit de o lege a duhului de viata. Si, oameni buni, exista !
Teribila sfidare
Iata-i pe cei doi la intersectia marilor alegeri. Se iubesc, dar are dreptate optimistul fatalist : niciunul din ei nu gandeste tot timpul binele celuilalt. Asa ca : traieste-ti clipa! Nu te grabi. Poate mai e o sansa . Amandoi isi dau seama ca energia lor sufleteasca scade treptat si vertiginos. Amandoi isi dau seama ca unul da mai mult decat celalalt. Chiar incep sa gandeasca un vis , ca mai bine ar fi fost daca nu s-ar fi cunoscut. Satisfactie majora in toate cele trei tabere. Pana la un moment dat cand cei doi striga dupa o energie mai mare decat a lor. O putere a unei iubiri care a stat la temelia creatiei lor. Il descopera pe Creator si-si striga neputinta de a se lega in cea mai dorita formula omeneasca: casatoria. O caldura sufleteasca inunda inimile celor doi si incepe un concurs de daruire , in care niciunul din cei doi nu cantareste cat a dat celuilalt. Au o pretentie totusi : amandoi sa aiba acelasi Autor al relatiei , aceeasi pasiune pentru El si aceeasi dispozitie de a primi ceva mai mult decat cea mai mare energie din Univers. Incepe teribila sfidare : legea fizicii, entropia, scade din ce in ce mai mult si dezordinea relationala este tot mai mult risipita. Increderea este liantul care-i prinde in aliajul iubirii, iar intalnirea lor din magazinul central este privita ca o traiectorie schimbata uimitor.
„Cum de am putut sa cred ca dragostea poate fi intretinuta cu bani, cand ea nici macar nu luase fiinta!” marturisi ea.
„Cum de am putut crede ca iubirea poate sa izbucneasca la prima vedere, cand de fapt ea vine prin legatura luminata de sus?”
„ Ce bine ca Prietenul nostru ne-a platit toate datoriile care ne ruinau, in urma cheltuielilor nesabuite pe care le-am facut!” a continua ea.
„ Ce bine ca L-am intalnit pe El si m-a invatat relatia care conteaza si sa nu-mi construiesc viata pe prima privire a poftei”, a adaugat el.
Asa a aparut legea a doua a termorelatiei.
