Dragii mei, stiti de la ce a plecat meditatia pe care o gasiti in aceasta pagina?
De la un citat pe care l-am subliniat candva si pe care il indragesc. Cititi-l:
„Pe masura ce perechea nou formata se confrunta cu povara de nedumeriri si griji ale vietii, romantismul in care imaginatia invaluie atat de adesea casatoria dispare. Sotul si sotia descopera fiecare caracterul celuilalt, asa cum n-ar fi fost posibil s-o faca in intovarasirea lor de mai inainte. Aceasta este perioada cea mai critica din experienta lor. Fericirea si insasi ratiunea de a exista pentru tot restul vietii lor depind de decizia de acum de a urma o cale corecta. Adesea, ei descopera fiecare in celalalt slabiciuni si defecte nebanuite; insa inimile pe care le-a unit dragostea vor descoperi calitati de asemenea necunoscute pana atunci. Toti sa caute sa descopere calitatile mai degraba decat defectele. Adesea, propria noastra atitudine, atmosfera care ne inconjoara pe noi insine este ceea ce determina ce ni se va descoperi in celalalt. Exista multi care considera ca exprimarea deschisa a iubirii este o slabiciune, si acestia pastreaza o rezerva care ii respinge pe ceilalti. Acest spirit secatuieste izvorul afectiunii. Pe masura ce isi reprima manifestarile de sociabilitate si generozitate, ei se ofilesc si inima devine pustie si rece. Ar trebui sa ne ferim de aceasta greseala. Dragostea nu poate dainui mult fara a fi exprimata liber. Nu lasa ca inima celui unit cu tine sa flamanzeasca din pricina lipsei de bunatate si afectiune.” (MH 361 – ‚Divina vindecare’)
Cum vi se pare?
Nu va voi spune despre cum ar trebui sa fie relatia dintre soti atunci cand pornesc impreuna pe drumul casniciei, desi textul acesta se refera la cei doi. Insa textul mai spune ceva. Iar eu generalizez adesea gandurile pe care le citesc.
M-a impresionat gandul din substrat. De ce credeti?
Deoarece adesea am simtit nevoia de a fi „cercetat” de cineva, de a fi intrebat de sanatate, de a fi mangaiat. Si aceasta fara a ma destainui cuiva. As fi vrut ca cineva, asemenea Domnului Isus care putea citi gandurile, sa se apropie de mine si sa aduca alinare sau inviorare in inima mea ingrijorata sau plictisita. Dar nimeni nu venea…
Mai tarziu am inteles ca oamenii nu au aceasta capacitate: de a „citi” simtamintele si de a avea empatie in acelasi timp.
Si inca ceva: ca ar trebui eu sa caut astfel de oameni in nevoie, nu sa fiu eu mereu cel in nevoie disperata de iubire.
Cuvintele care mi-au ramas in minte sunt cele pe care le-am subliniat mai sus. Cititi-le din nou, va rog! Ce va spun ele voua?
Mie mi-au spus ca de fapt nu este o slabiciune sa iti exprimi dragostea pentru cei „dragi”. De ce oare ii numim „cei dragi” pe cei ce ne sunt aproape?!
Un alt text care are legatura cu subiectul este acesta, pe care l-am citit in Hristos, Lumina lumii:
„Incurajati exprimarea iubirii fata de Dumnezeu si unii fata de altii. Motivul pentru care exista in lume atat de multi oameni cu inimile reci si lipsite de sensibilitate este acela ca manifestarea afectiunii a fost considerata o slabiciune si a fost descurajata si reprimata. Sensibilitatea naturala a acestor persoane a fost sufocata in copilarie; si, daca iubirea divina nu va topi egoismul lor rece, fericirea le va fi pentru totdeauna spulberata. Daca dorim ca spiritul amabil al lui Isus si simpatia pe care ingerii o manifesta fata de noi sa fie si ale copiilor nostri, trebuie sa le incurajam manifestarile de generozitate si iubire inca din copilarie. – DA 516 (1898)”
Am putea in biserica noastra, Tei, sa ne exprimam sentimentul de apreciere/stima/pretuire si printr-o sarutare, o imbratisare frateasca sau o privire placuta, insotita de un zambet? Adesea am vazut o astfel de purtare: frati sau surori imbratisandu-se la noi la adunare; m-am bucurat! Insa nu toti facem asa.
Sunt inclus si eu aici pentru ca ma simt cateodata neinstare sa privesc in ochi pe cel/cea la care tin. De ce oare? Pentru ca imi este greu sa trec de timiditate sau sunt prea ocupat cu propriile griji sau sunt nesimtitor fata de acela/aceea care sta pe scaun, langa mine. Vi s-a-ntamplat vreodata? Mie da.
Uneori ma robeste prejudecata potrivit careia apropierea fizica este nepermisa; poate da nastere la ganduri necurate… Poate sa apara intrebarea: „De cand isi permite el/ea astfel de intimitati cu mine?” Dar, dragii mei, de ce sa ne intrebam asa, de vreme ce se presupune ca suntem frati/surori si „ne iubim ca fratii”?
Stiu ca unii dintre voi nu ma veti aproba: veti socoti ca nu este vorba de o prejudecata (aceasta fiind, in opinia mea: contactul fizic e nepermis), ci de o norma de pazit. Totusi, stiu un lucru: Duhul Sfant ma indeamna sa scriu aceste randuri.
Inteleg ca nu pot pretinde de la voi sa faceti ceea ce nu pot face nici eu. Nu fac o porunca din asta, cum spunea apostolul Pavel. Insa, adesea simt nevoia ca cineva sa ma mangaie, sa ma incurajeze, sa ma priveasca si sa inteleaga nevoia mea de dragoste. Si stiu de la cine ar trebui sa inceapa iubirea. Tu de la cine zici ca ar trebui? De la mine.
Insa e atat de greu…desi nu imposibil: ma gandesc la doi oameni, pe care ii voi lauda cu ocazia aceasta (daca vor citi sa nu se simta stanjeniti): Doina Ruianu, o sora care ii iubeste pe fratii ei, merge in vizite la spital sau acasa la cei neputinciosi, te saruta cand te intalneste, te imbratiseaza, te incurajeaza: pentru mine dumneaei este tare speciala… Si „Puiu” Boeru, care are mereu o mana calda si mare pentru fiecare, cercetandu-i pe toti care intra pe poarta comunitatii noastre. Domnul sa-i aiba in paza Sa! Ei au fost pentru mine pilde in ceea ce priveste subiectul articolului.
Recunosc faptul ca este o limita, insa, pentru atingerea fizica: bunul simt. Daca simti ca cel de langa tine este rusinat de comportamentul tau, iar Duhul Insusi te cerceteaza, spunandu-ti ca nu se cuvine asa ceva, e bine sa parasesti acel „obicei social”. Acest lucru depinde de constiinta fiecaruia. „Bunul simt nu este ‚o regula batuta in cuie”, ci un anume ceva pe care il intuiesti, il simti.
O regula este totusi aceasta: ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Daca atentia pe care o dai cuiva, printr-o imbratisare sau o privire mai prelunga, observi ca il/o incomodeaza, „uita” sa te mai porti astfel cu el/ea. Insa nu uita niciodata sa il/o iubesti. Intelegi?
Credinta mea e aceasta: nevoie de mai multa iubire in biserica Domnului este, iar expresia ei este binevenita: aici imi amintesc de ceea ce spunea apostolul la finalul multor epistole ale sale: „Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare sfinta.”(Romani 16,16).
Exprimarea dragostei este o adevarata binecuvantare pentru suflet!
Va pup pe toti si ne mai citim/scriem!
Florian Serban
