Multumirea 

A. W. Pink

Nemultumirea! A existat vreodata o vreme in care sa fie mai multa agitatie in lume decat e astazi? Ne indoim foarte mult de aceasta. In ciuda progresului cu care ne laudam, a cresterii enorme a bogatiei, a timpului si banilor cheltuiti zilnic pentru placeri, nemultumirea este peste tot. Nici o clasa nu e scutita. Totul este intr-o stare de schimbare, si aproape toata lumea e nemultumita. Multi, chiar si din poporul lui Dumnezeu, sunt afectati de duhul rau al acestui veac.

Multumirea! Este oare ea realizabila, sau nu e nimic altceva decat un ideal frumos, doar un vis al unui poet? Poate fi atinsa pe pamant, sau este rezervata doar locuitorilor cerului? Daca e posibila aici si acum, poate fi pastrata, sau ne putem astepta in aceasta viata doar la scurte clipe sau ore de multumire? Astfel de intrebari isi gasesc raspunsurile, sau cel putin un raspuns, in cuvintele apostolului Pavel: "Nu zic lucrul acesta avand in vedere nevoile mele; caci m-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc" (Filipeni 4:11).

Forta afirmatiei apostolului va fi apreciata mai bine daca ne gandim la starea si circumstantele in care se gasea atunci cand a facut-o. Cand apostolul a scris aceste cuvinte (sau cel mai probabil le-a dictat), el nu se lafaia in luxul unei camere speciale din palatul Imparatului, nici nu era oaspetele locuintei unor crestini deosebiti, cunoscuti pentru evlavia lor neobisnuita. Dimpotriva, era "in lanturi" (Filipeni 1:13,14); "un intemnitat" (Efeseni 4:1), asa cum spune intr-o alta Epistola. Si totusi, cu toate acestea, el declara ca era multumit!

Acum, exista o imensa diferenta intre principiu si practica, intre ideal si realizare. Dar in cazul apostolului Pavel, multumirea era o experienta reala, si una care trebuie sa fi fost continua, pentru ca el spune: "in orice stare ma gasesc" [in traducerea engleza – n.trad]. Cum a ajuns Pavel la aceasta experienta, si in ce consta ea? Raspunsul la prima intrebare se gaseste in cuvintele "m-am deprins sa fiu multumit". Apostolul nu a spus: "Am primit botezul Duhului Sfant, prin urmare multumirea imi apartine." Nici nu a atribuit aceasta binecuvantare "consacrarii" sale desavarsite. La fel de clar e si faptul ca nu era vorba de rezultatul unei dispozitii naturale sau a temperamentului sau. Este ceva ce el a invatat in scoala experientei crestine. Ar trebui sa observam si ca aceasta afirmatie se gaseste in Epistola pe care apostolul a scris-o aproape de sfarsitul carierei sale pamantesti!

Din ce am aratat pana acum ar trebui sa fie clar ca multumirea de care se bucura Pavel nu era rezultatul mediului placut si confortabil in care se gasea. Aceasta concluzie risipeste o conceptie larg raspandita. Cei mai multi oameni isi inchipuie ca multumirea e imposibila daca nu sunt satisfacute dorintele inimii firesti. Inchisoarea e ultimul loc in care cineva s-ar duce sa caute un om multumit. Deci, pana acum e clar ca multumirea vine dinauntru, nu din afara; trebuie cautata la Dumnezeu, nu in bunurile pamantesti.
Dar haideti sa incercam sa mergem putin mai adanc. Ce este "multumirea"? Inseamna sa fii satisfacut cu voia suverana a providentei lui Dumnezeu. Este opusul cartirii, care este duhul razvratirii – vasul spunandu-i Olarului: "De ce m-ai facut asa?" In loc sa se planga de soarta sa, un om multumit este recunoscator ca starea si circumstantele in care se gaseste nu sunt mai rele decat asa cum sunt. In loc sa doreasca cu lacomie ceva mai mult decat implinirea nevoilor sale curente, se bucura ca Dumnezeu inca se ingrijeste de el. Un astfel de om este "multumit" cu ce are (Evrei 13:5).

Una din piedicile fatale in calea multumirii este lacomia, care este o cangrena ce roade si distruge satisfactia prezenta. De aceea, nu degeaba Domnul nostru a dat acea porunca solemna celor ce-L urmeaza: "Vedeti si paziti-va de orice fel de lacomie" (Luca 12:15). Putine lucruri sunt mai inselatoare decat ea. Adesea se deghizeaza sub numele frumos al cumpatarii, sau al prevederii intelepte a economiilor viitoare sau prezente, astfel incat sa se adune "bani albi pentru zile negre". Scriptura spune ca "lacomia […] este o inchinare la idoli" (Coloseni 3:5) – inima iubind lucrurile materiale mai mult decat pe Dumnezeu. Limbajul unei inimi lacome este acela al unei lipitori: "Da-mi! Da-mi!" Omul lacom intotdeauna doreste mai mult, indiferent daca are mult sau putin. Cat de diferite sunt cuvintele apostolului: "Daca avem, dar, cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns" (1 Timotei 6:8). Avem mare nevoie de cuvinte ca cele din Luca 3:14: "Sa va multumiti cu lefurile voastre"!

"Evlavia insotita de multumire este un mare castig" (1 Timotei 6:6). Din perspectiva negativa, ea ne elibereaza de neliniste si ingrijorare, de lacomie si egoism. Din perspectiva pozitiva, ne lasa liberi sa ne bucuram de ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Observati ce mare contrast este intre urmatoarele cuvinte: "Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care cufunda pe oameni in prapad si pierzare. Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri" (1 Timotei 6:9,10). Fie ca Domnul, in harul Sau, sa ne elibereze de duhul acestei lumi, si sa ne faca sa fim "multumiti cu ce avem."

Multumirea este, prin urmare, rezultatul unei inimi care se sprijina pe Dumnezeu. Este sufletul ce se bucura de pacea care intrece orice pricepere. Este rezultatul vointei mele adusa in supunere fata de voia Divina. Este siguranta binecuvantata ca Dumnezeu face toate lucrurile bine, si, chiar acum, face ca toate lucrurile sa lucreze impreuna spre binele meu suprem. Aceasta experienta trebuie "invatata" "deosebind bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita" (Romani 12:12). Multumirea este posibila doar atunci cand cultivam si pastram o atitudine de acceptare a tot ce intra in vietile noastre ca venind din Mana Celui ce este prea intelept ca sa greseasca, si prea iubitor ca sa faca pe unul din copiii Sai sa planga fara motiv.

Iar cuvantul nostru la final sa fie acesta: adevarata multumire e posibila doar atunci cand stam mult timp in prezenta Domnului Isus. Observam clar acest lucru in versetele care vin dupa textul nostru de la inceput: "Stiu sa traiesc smerit, si stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa. Pot totul in Hristos, care ma intareste" (Filipeni 4:12,13). Doar cultivand intimitatea cu Cel ce n-a fost niciodata nemultumit putem sa fim eliberati de pacatul nemultumirii. Doar prin partasia zilnica impreuna cu Cel ce intotdeauna Si-a gasit placerea in voia Tatalui vom putea invata secretul multumirii. Fie ca atat autorul cat si cititorul acestor randuri sa priveasca in oglinda Cuvantului slava Domnului astfel incat sa fie "schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului" (2 Corinteni 3:18).

Tradus de Florin Vidu