Autor Florin Laiu
Exact termenii originali (ebraici sau grecești) ai Domnului ?
Necredința în Biblie, fie compensată cu superstiții tradiționale, fie susținută științific ori filozofic, este o catastrofă culturală. Textul biblic a devenit un pretext pentru tot felul de interpretări, inclusiv pentru evitarea sau ignorarea totală a Bibliei.
Dar există și extrema cealaltă. Printre puțini credincioși ai Bibliei există un principiu teologic fundamentalist care afirmă inspirația "verbală" (cuvânt cu cuvânt) sau "plenară" (totală, în întregime, în amănunt) a Sfintei Scripturi.
La adresa http://www.totse.com/en/religion/christianity/homobibl.html , găsim următoarea afirmație, pe care am tradus-o, de dragul vizitatorilor (rari) care nu citesc engleză:
„Scripturile plenar-/verbal-inspirate în limbile lor originale (adică Vechiul Testament ebraic și aramaic, precum și Noul Testament grecesc) au fost scrise de reprezentanți omenești în stilul și gramatica lor naturale, dar rezultatul final al scrierilor lor sunt exact cuvintele pe care Dumnezeu intenționa să fie înregistrate."
Afirmația este bine intenționată, urmărind să exprime și să fixeze încrederea în ineranța și infailibilitatea Bibliei. Dar afirmația este nesatisfăcătoare și defectuoasă. Nesatisfăcătoare, pentru că evidența demolează aceste așteptări nerealiste, oricât ar fi ele de candide. Și defectuoasă, pentru că afirmația este atât contradictorie, cât și lipsită de importanță practică.
Iată contradicția. Dacă scriitorii biblici au scris fiecare în propriul stil (ceea ce implică propria dezvoltare stilistică, propria experiență și propriile gusturi literare și propria voință), cum se face că rezultatul final este "exact cuvintele pe care Dumnezeu Însuși le-ar fi folosit în locul lor" ?
În ce privește importanța practică a acestei credințe, orice teolog sau filolog care are habar de limbile Bibliei și mai ales are experiență în critica textuală (compararea critică a manuscriselor) poate recunoaște că există diferite tipuri de diferențe între manuscrise, pe fiecare pagină de Biblie, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Multe din aceste diferențe nu afectează mesajul Bibliei, dar creează unele probleme de citire și interpretare. Câteva din ele modifică chiar mesajul autorului. Fără să mai punem la socoteală că de la Exodul egiptean și până la timpul scrierii manuscriselor de la Marea Moartă avem circa 1300 de ani de tăcere absolută, un timp din care nu ni s-a păstrat nici un manuscris biblic, pentru a-l compara acum cu cele tradiționale (vechi de peste 1000 de ani) sau cu cele de la Marea Moartă (vechi de 2200 de ani). Sunt convins că, dacă s-ar descoperi un manuscris ebraic din acele timpuri, am putea vedea și mai multe diferențe – probabil neimportante din punct de vedere al credinței, dar importante în ce privește cuvintele și ideile folosite. Așadar, chiar dacă autorii sacri ar fi fost inspirați în cuvintele lor originale, această ineranță n-ar fi avut importanță decât pentru contemporanii lor. Ca să nu mai vorbim de procesul selectării manuscriselor și al traducerii, care implică multe elemente străine de inspirația plenar-verbală.
Modelul de inspirație biblică din teologia și experiența Ellenei White:
„Biblia nu ne-a fost dată într-un limbaj grandios, supraomenesc. Iisus, pentru a ajunge la om acolo unde se află, a luat natură umană. La fel și Biblia a trebuit să fie exprimată în limbajul oamenilor, iar tot ce este omenesc este imperfect. Diferite sensuri sunt exprimate prin același cuvânt; nu există un cuvânt pentru fiecare idee distinctă. Biblia a fost dată pentru scopuri practice.”
„Biblia a fost scrisă de oameni inspirați. Totuși, ea nu reprezintă modul în care gândește și se exprimă Dumnezeu însuși. Modul de gândire și exprimare este al agentului omenesc. Dumnezeu, ca scriitor, nu este reprezentat. Adesea oamenii spun: Cutare exprimare din Biblie nu se potrivește lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu Și-a pus la încercare puterile în cuvintele, în logica și în retorica Bibliei. Scriitorii Bibliei au fost secretarii lui Dumnezeu, și nu condeiele Lui.”
Domnul Se adresează oamenilor printr-o vorbire imperfectă, pentru ca simțurile degenerate, percepția greoaie a ființei pământești să poată înțelege cuvintele Lui. Astfel este manifestată condescendența lui Dumnezeu. El întâlnește pe oameni acolo unde sunt ei. Biblia, desăvârșită în simplitatea ei, nu poate răspunde, totuși, marilor idei despre Dumnezeu, fiindcă ideile nemărginite nu pot fi întruchipate în mod desăvârșit în vehicule mărginite ale gândirii.
Expresiile Bibliei nu sunt exagerate, așa cum mulți presupun. Dimpotrivă, expresiile tari pălesc înaintea măreției gândului divin, chiar dacă scriitorul a ales cel mai expresiv limbaj prin care să transmită adevărurile unei educații superioare. Ființele păcătoase pot privi numai o umbră a slavei cerești.
Nu cuvintele Bibliei au fost inspirate, ci scriitorii ei au fost inspirați. Inspirația nu acționează asupra cuvintelor sau asupra expresiilor omului, ci asupra omului însuși, care, sub influența Spiritului Sfânt, este umplut cu gânduri. Dar cuvintele primesc amprenta minții individuale. Mintea și voința divină sunt combinate cu mintea și voința umană; astfel declarațiile omului inspirat reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.”
Care dintre cele două teologii se potrivește mai bine cu realitatea textului biblic, atunci când îl studiezi în profunzime? Crezurile inerantiste sunt, de regulă, expresii ale unei dorințe, ale unui ideal, nu ale unui studiu serios al Scripturii. Pentru cei care nu studiază, totul este greșit, sau dimpotrivă, totul este perfect. Cei care studiază învață să discearnă în cuvintele imperfecte omenești, mesajul perfect al lui Dumnezeu, necesar pentru viață și mântuire.
Bibliografie E. G. White:
1. 1 SM (Selected Messages, Book 1), 1958:20-22; 2. 7 SDABC (S.D.A. Bible Commentary, vol. 7) 1957: 945. 3. MS 24/1886; 4. Let 121: 1901
Sursa:www.florinlaiu.com
