Dumnezeu: Temelia sperantei care nu insala
Portul sperantei
Chiar de la inceput, nota dominanta a capitolului 5 al Epistolei catre Romani este bucuria suprema a sigurantei aflate in prezenta lui Dumnezeu. Pacea mantuirii, adusa prin credinta in meritele mortii Domnului Hristos, reprezinta o „intrare in starea de har” (Rom. 5,1). Imaginea sugerata de apostolul Pavel este aceea a intrarii in prezenta unui rege sau a marinarilor amenintati de furtuna, care ajung in siguranta unui port.
In anul 2006, diverse sperante au atras in diferite directii calatoria noastra crestina. Astazi suntem in locul de unde putem vedea ca nimic nu se poate compara cu „nadejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5,2). Apropierea deplina de Dumnezeu, asteptata la revenirea Domnului Isus, este tinuta vie prin umblarea cu Dumnezeu in mijlocul necazurilor: „ne bucuram chiar si in necazurile noastre” (Rom. 5,3). Cuvantul original pentru „necazuri” inseamna „presiuni”. Viata de credinta se aseamana cu o navigare printre valurile necazurilor, persecutiilor, durerii si descurajarii.
Cat de aproape ne este Dumnezeu pe marea involburata a vietii? Un om foarte ocupat, ajuns la punctul prabusirii fizice si sufletesti, a fost sfatuit sa se imprieteneasca cu Dumnezeu, insa el a raspuns: „Cum sa cred in Cineva care este acolo sus? Mai degraba as putea sa-mi racoresc su. etul sorbind din Calea Lactee sau dand mana cu stelele!” Nu este rau sa ne ingrozim de o asemenea departare de Dumnezeu, insa in acelasi timp nu putem evita intrebarea: Eu si tu, suntem mai aproape de Dumnezeu?
Sperante inselatoare
In supermarketul unui oras intra o persoana care incarca pana la refuz caruciorul de cumparaturi. Cand ii vine randul sa plateasca, aceasta ofera o bancnota de 1 milion de dolari pentru articolele care totalizau 1873 dolari. Era sigura ca putea plati abundenta de produse din carucior. Mai mult, ar fi trebuit sa primeasca si un rest impresionant: 998 127 dolari! In schimb, a primit o citatie la biroul de investigatii. Speranta i-a fost tradata de credinta intr-o bancnota falsa.
Desigur, cazul pare incredibil, insa la fel de necrezut este si faptul ca noi insine ne agatam uneori de sperante false. Cine a auzit de inghetata fara calorii sau de gradina fara buruieni? Si totusi, exista: crestini fara cunoasterea Domnului Hristos, adventisti fara fericita nadejde, predicatori fara intelegerea Cuvantului, religie fara prietenie cu Dumnezeu, convertiri fara Duhul Sfant si credinciosi fara ancora pe marea credintei. Gasirea terenului solid al sperantei care nu insala este un imperativ care nu trebuie amanat.
Natura lui Dumnezeu – temelia sperantei
Crestinii din Roma veneau la credinta prin necazuri si incercari severe. Apostolul Pavel nu putea sa anunte incetarea suferintelor, odata cu botezarea noilor convertiti. Dimpotriva, el cauta sa-i intareasca pentru un climat de ostilitate sporita. Riscurile si nesiguranta puteau fi contrabalansate doar de o speranta puternic ancorata.
Ecoul persecutiilor vremurilor din urma rasuna si mai clar pentru noi, „peste care au venit sfarsiturile veacurilor” (1Cor. 10,11). Fara a glorifica suferinta de dragul suferintei, apostolul Pavel indeamna la manifestarea bucuriei, „chiar si in necazurile noastre” (Rom.5,3). Aceasta stare, pentru a nu reprezenta simptomul unei anomalii, are nevoie de o baza sigura, de o intemeiere pe ceva de neclintit.
Care a fost „atunci” – si este si „acum” – secretul sperantei neinfrante? Prin inspiratie divina, apostolul Pavel ne ofera un intreit fundament: dragostea lui Dumnezeu, darul Duhului Sfant si moartea Domnului Hristos (v. 5, 6). Speranta crestina nu se sprijina pe iluzii, pe lucruri trecatoare sau valori nesigure. Natura lui Dumnezeu – cel mai sigur adevar din Univers – este stanca de neclintit a edificiului credintei „date sfintilor odata pentru totdeauna” (Iuda 3).
Dumnezeu vine mereu spre noi
Din marturia S. ntelor Scripturi, din observarea istoriei omenirii, precum si din experienta personala reiese cu pregnanta un fapt indiscutabil: Dumnezeul adevarat cauta pe orice cale sa ne iasa in intampinare cu darul sperantei. Biblia poate fi privita ca o continua invitatie la dialog, adresata de Dumnezeu oamenilor. Cum raspundem noi? Intoarcem capul, ne indreptam in alta directie, ne inchinam la zei falsi, cautand sa evitam conversatia cu Facatorul nostru.
Dar El continua sa vina la noi prin patriarhi si profeti, prin evanghelia Sanctuarului si prin darul Legii divine. Apoi, plecandu-Se pana la umilinta extrema, Dumnezeu vine la noi in Fiul – Domnul Isus. Iar noi, dupa ce am tintuit pe cruce pe singurul Sau Fiu si am considerat incheiata orice legatura cu Dumnezeu, vedem a treia zi cum Domnul Hristos, inviat, porneste din nou spre noi. Cincizeci de zile mai tarziu, dupa inaltarea Mantuitorului la cer, Dumnezeu nu ne-a lasat orfani si a venit la noi in persoana Duhului Sfant, fagaduindu-ne zile si mai glorioase, pe masura ce secerisul lumii este copt. De aceea, suntem adventisti: pentru ca suntem cuceriti de fericita speranta a reintalnirii cu Dumnezeu.
Acum suntem la finalul unei noi Saptamani de Rugaciune, insa nu si la finalul conversatiei noastre cu Dumnezeu. El este bun, iubitor, iertator si milos, insa este si omniprezent: mereu ne iese inainte si este cu noi pretutindeni. De aceea spune apostolul Pavel: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre”. Locuitorii tinuturilor secetoase isi pot imagina deja torentele ploii care risipeste viata peste intreaga fire.
Trinitatea: plinatatea Dumnezeirii
Belsugul iubirii divine este vizibil in darurile generoase ale intelepciunii „nespus de felurite”, de care am avut parte inca un an. De aceea, „plinatatea Dumnezeirii” nu poate fi redusa la cateva puncte de credinta, revizuite si negociate iar si iar pentru simplul fapt ca „iudeii” le considera pricina de poticnire, iar „grecii” nebunie. Astfel, in Noul Testament, nu avem raportul unei singure evanghelii, ci patru, pentru a reda mai pe larg gandurile lui Dumnezeu „de pace, nu de nenorocire”, ca sa avem „un viitor si o nadejde” (Ier. 29,11).
Pentru a ne convinge ca speranta crestina este una care nu insala, apostolul Pavel foloseste modelul Trinitatii. El enunta trei argumente – (1) dragostea lui Dumnezeu, (2) Duhul Sfant care ne-a fost dat si (3) Hristos a murit pentru cei nelegiuiti – care au acelasi numitor comun: caracterul lui Dumnezeu.
In mod natural, omul incearca sa convinga prin infatisare. Imbracamintea, locuinta, masina, anturajul poarta marca prosperitatii personale si a pozitiei sociale. Ca oameni, suferim insa de unilateralitate: avem unele parti „tari”, dar avem si parti „slabe”. La Dumnezeu, toate caracteristicile sunt absolut perfecte. Iubirea Tatalui, jertfa Fiului, darurile Duhului – toate sunt desavarsite. De aceea speranta cladita pe temelia caracterului divin nu face pe nimeni de rusine.
Dragostea lui Dumnezeu este turnata deplin in inimile noastre prin intelegerea adevarului despre Trinitatea divina. Sa nu privim acest fundament al credintei ca . ind ceva complicat si neesential, doar pentru faptul ca plinatatea divina depaseste capacitatea noastra de cuprindere (Iov 11,7). Trinitatea este raspunsul la cautarea noastra arzatoare de a exprima intensitatea iubirii coplesitoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu este iubire; El exista in partasia suprema a iubirii; si El ne iubeste si pe noi.
Uneori, auzim spunandu-se: „Tu crezi intr-un fel, eu cred in alt fel, dar important este ca toti credem in acelasi Dumnezeu. Corect?” Gresit! Dumnezeul crestinilor nu este un concept amorf, vag, despre o forta anonima, arbitrara, care stapaneste peste noi. Crestinii stiu ca Dumnezeu este Trinitate: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant.
Noi credem intr-un singur Dumnezeu, insa atunci cand vedem pe Dumnezeu venind la noi in persoana Domnului Isus, suntem constransi sa ne reformulam convingerile dupa statura plinatatii Dumnezeului intrupat, a Carui slava o privim cu ochii nostri. Cu suspine negraite, Duhul Sfant continua sa ne indrepte privirea catre Desavarsitorul credintei noastre, pentru ca sa ia chip in noi omul cel nou, „de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul” (Efes. 4,24). Lucrarea supranaturala a lui Dumnezeu asupra noastra poate fi greu de acceptat, greu de descris, la fel cum este insasi natura Sa, dar, prin credinta, ajungem sa pricepem ca mantuirea este numai in singurul Dumnezeu – Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Aritmetica sperantei: iubirea
Trinitatea poate parea ceva greu de pus in creierele noastre. Nu este vorba despre tri-teism, adica despre credinta in trei dumnezei. Dumnezeul lui Israel este unul singur. Tatal, Fiul si Duhul Sfant nu reprezinta trei nume pentru aceeasi persoana; ele sunt trei nume pentru un singur Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea vine la noi prin Tatal, Fiul si Duhul Sfant.
Prin Duhul Sfant, pe care nu dorim sa-L intristam de neiertat, dragostea deplina a lui Dumnezeu este turnata deplin in inima mea si inima ta (Rom. 5,5), pentru ca speranta noastra sa reziste in „ceasul incercarii, care are sa vina peste lumea intreaga” (Apoc. 3,10). Acest crez si aceasta experienta sunt infinit de costisitoare: „Caci, pe cand eram noi inca fara putere, Hristos, la vremea cuvenita, a murit pentru cei nelegiuiti” (Rom. 5,6). Valorile supreme merita tratate cu suprema atentie, pentru ca de aceasta depinde destinul nostru vesnic (Apoc. 22,18.19).
Sa renuntam la aritmetica omeneasca, nu doar pentru ca Trinitatea depaseste logica noastra de creatura, ci pentru ca avem nevoie de o alta logica. Este logica credintei, a sperantei, a plinatatii iubirii, pentru care nu gasesti cuvinte sa o descrii. Trinitatea ne invita sa uitam sa numaram si sa ne aducem aminte sa iubim. Iubirea este temelia tronului divin. Iubirea este singurul orizont sigur catre speranta – catre o speranta care nu insala pe nimeni. Nicidecum pe cei alesi! (Mat. 24,24).
Biruinta sperantei
In ultima inclestare a marii lupte, cand diavolul se va arunca in lupta cuprins de o manie mare, iar ramasita va parea spulberata, speranta va rasari din afara lumii noastre. „In vremea aceea, se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tau; caci aceasta va . o vreme de stramtorare, cum n-a mai fost de cand sunt neamurile si pana la vremea aceasta” (Dan. 12,1).
Idolii fac parte din lucrurile create si sunt neputinciosi, dar Dumnezeul adevarat vine din cer. El este Atotputernic. El nu se bazeaza pe altcineva si poate face orice. Interventiile Sale depasesc ratiunea si aduc lumina sperantei in intunericul imposibilului. Este ridicol sa torni ulei dintr-un urcior aproape gol, este de neconceput sa iesi viu dintr-un cuptor incins sau sa dormi nevatamat in mijlocul leilor infometati. Credinta biruie „nadajduind impotriva oricarei nadejdi” (Rom. 4,18).
Dumnezeu Isi pastreaza cuvantul
„Vremea cuvenita”, legata de „speranta care nu insala”, ne intinde un pod indestructibil peste necunoscutul anului care ne sta inainte. „La vremea uvenita” (Rom. 5,6), Dumnezeu si-a pastrat cuvantul, si-a implinit fagaduinta, si „atat de mult a iubit lumea, incat a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3,16).
Asemenea tuturor oamenilor credintei, . ecare dintre noi are argumentele sale personale ca Dumnezeu Isi tine cuvantul fata de noi. „Vestesc indurarea Ta, in adunarea cea mare; iata ca nu-mi inchid buzele. Tu stii lucrul acesta, Doamne! Nu tin in inima mea indurarea Ta, ci vestesc adevarul tau si mantuirea Ta si nu ascund bunatatea si credinciosia Ta in adunarea cea mare” (Psalmii 40,9-10). Incurajati de exemplul psalmistului, sa ne reamintim chiar acum, la nou hotar de har, cat de bun a fost Dumnezeu cu noi! [ocazie pentru marturie si rugaciune]
Acum este vremea cuvenita
Apostolul Pavel indica „vremea cuvenita: „Pe cand eram noi inca fara putere… nelegiuiti” (Rom. 5,6). Dumnezeu iubeste si alege oameni imperfecti, ca mine si ca tine. El ne primeste asa cum suntem. Dar nu ne lasa asa cum suntem. Dragostea Tatalui, prin puterea Duhului, ne modeleaza dupa chipul Fiului. Si pentru ca Dumnezeu – Tatal si Fiul si Duhul Sfant – este sfant si plin de iubire, eu si tu ne putem impartasi de acelasi caracter.
Sa ne rugam inca o data, ca aceasta speranta, mai de pret decat comorile Babilonului zilelor noastre, sa ne lumineze calea spre tronul harului, spre alte inimi si spre casa! Amin.
Teodor Hutanu este presedintele Uniunii de Conferinte a Bisericii Adventiste de Ziua a saptea din Romania