Daniel: Speranta reabilitata
Unele lupte pot fi pierdute, dar cartea lui Daniel spune ca razboiul poate fi castigat.
BREMPONG OWUSU-ANTWI
In anul 2005, o echipa de sportivi din Ghana s-a calificat pentru o mare competitie mondiala,
ce urma sa se desfasoare in 2006. Jucatorii au participat la antrenamente sustinute, dar au pierdut prima intrecere. Cu toate acestea, ei nu au renuntat la speranta. Erau convinsi ca, desi acea lupta fusese pierduta, cu hotarare si cu efort sustinut puteau inca sa castige lupta.
Pe langa efortul sustinut, echipa a facut unele schimbari, precum gasirea unui nou antrenor si redistribuirea rolurilor membrilor echipei. Toate aceste masuri au dat rezultate si, pana la sfarsitul competitiei, ei si-au recastigat locul in cursa pentru victorie. Desi pierdusera lupta de la inceput, nu au renuntat, iar speranta i-a insufletit sa se arunce in lupta pentru premiul cel mare.
Raportul biblic despre calatoria lui Daniel, o calatorie a sperantei, demonstreaza, de asemenea, ca este posibil ca o lupta sa fie pierduta si totusi razboiul sa poata fi castigat. Vom privi la modul cum a lucrat speranta in calatoria lui Daniel, din trei perspective: viata in timpul captivitatii, viata de zi cu zi in Babilon si aspiratiile lui Daniel in timp ce se afla in Babilon.
Ierusalimul: speranta pentru lupte pierdute
In anul 605 i.Hr., Nebucadnetar, imparatul Babilonului, si armatele sale au asediat si cucerit Ierusalimul (vezi Dan. 1,2). Dupa distrugerea cetatii, Nebucadnetar a dus la Babilon captivi iudei, precum si obiecte din Templul lui Dumnezeu. Impinsi inainte fara mila, cu varful sulitelor, sub stricta supraveghere militara, captivii se aflau intr-o situatie care parea sa arate ca totul era pierdut: paganii castigasera biruinta asupra poporului lui Dumnezeu. Moise ii avertizase in repetate randuri pe israeliti ca, daca nu vor asculta de poruncile lui Dumnezeu, vor fi dusi in captivitate (vezi Deut. 28,36.64; Dan. 9,5.6) si, in cele din urma, El i-a dat in mainile paganilor. Se simteau invinsi, fara speranta, fara ajutor si descurajati.
Insa Daniel, care era unul dintre captivi, a crezut ca, desi lupta fusese pierduta, razboiul putea inca sa fie castigat: exista inca speranta pentru iertare, eliberare si restaurare. Astfel, Daniel isi incepe cartea cu tema aceasta: Dumnezeu este la carma.
In calitate de captiv, Daniel a infruntat situatia deznadajduita si totusi a continuat sa se prinda de Dumnezeul sperantei. Nu spusese oare Dumnezeu: „Daca veti pacatui si va voi trimite departe in exil, si va veti pocai, voi avea mila de voi, va voi ierta si va voi aduce inapoi la Ierusalim” (vezi Lev. 26,40-45; 2 Cron. 7,13-15)? Circumstantele in care ne a. am ar putea fi deprimante, starea noastra ar putea fi dezastruoasa, situatia noastra ar putea parea fara speranta si totusi, pentru ca Dumnezeul cel Atotputernic este la carma, exista speranta, iar speranta va inspira tarie pentru a rezista (vezi 1 Tes. 1,3).
Speranta actuala pentru dificultatile vietii zilnice
Dupa ce Daniel a sosit pentru prima data in Babilon, au avut loc doua intamplari care arata felul in care speranta a jucat un rol in dificultatile pe care le infrunta zilnic, ca sclav intr-o tara straina. Intai, a fost ispita de a manca din mancarea oferita de imparat.
Lui Daniel si altor tineri captivi alesi, care urmau sa fie instruiti pentru a fi in slujba imparatului, le era data „pe fiecare zi o parte din bucatele de la masa [imparatului] si din vinul de care bea el” (Dan. 1,5). Cu siguranta, cei mai multi tineri captivi au fost fericiti in aceasta situatie, pentru ca primeau hrana chiar de la masa imparatului, dar in Daniel 1,8 se spune: „Daniel s-a hotarat sa nu se spurce cu bucatele alese ale imparatului si cu vinul pe care-l bea imparatul, si a rugat pe capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce”. El stia ca Dumnezeu interzisese poporului Sau sa consume astfel de alimente, pentru ca fusesera inchinate idolilor si pentru ca nu erau bune pentru sanatatea lui. De asemenea, era constient ca (1) daca avea cunostinte biblice solide, putea sa identifice ideile gresite care le erau impuse; (2) o schimbare a numelui nu il putea face sa-si schimbe Dumnezeul sau loialitatea fata de El si (3) ceea ce mancam sau bem are efecte directe asupra limpezimii noastre intelectuale, a posibilitatii de a ne impotrivi ispitei si a capacitatii de a face deosebire intre bine si rau. si astfel, intr-o situatie in care majoritatea concetatenilor lui, oameni de aceeasi religie, erau satisfacuti de confortul nivelului de viata impus de babilonieni, Daniel s-a hotarat sa-I fie credincios lui Dumnezeu si sa se supuna legilor Sale. El era cat se poate de constient ca aceasta actiune putea sa aiba ca rezultat moartea lui si totusi avea incredere ca Dumnezeu este in stare sa-l apere de orice rau.
Dumnezeu a onorat intr-adevar increderea lui Daniel. In zece zile de la refuzul de a manca din bucatele imparatului, Daniel si cei trei prieteni ai mancasera din ele. Mai mult decat atat, la examinarea finala de la sfarsitul celor trei ani de studii, Daniel si prietenii lui au fost declarati de zece ori mai buni decat cei care nu luasera pozitie de partea lui Dumnezeu.
In cea de-a doua situatie, Daniel era un conducator de rang inalt, pe care imparatul se gandea sa-l puna primministru. Colegii sai, manati de invidie si gelozie, l-au convins pe imparat sa „dea o porunca imparateasca, insotita de o aspra oprire, care sa spuna ca oricine va inalta, in timp de treizeci de zile, rugaciuni catre vreun dumnezeu sau catre vreun om, afara de tine, imparate, va fi aruncat in groapa cu lei” (Dan. 6,7).
Avea Daniel sa se bazeze acum pe pozitia sa politica si pe diplomatie pentru a scapa din aceasta situatie? Daniel a practicat in continuare aceleasi dovezi ale sperantei ca mai inainte, rugandu-se Dumnezeului sau de trei ori pe zi, dupa cum avea obiceiul.
La indemnul colegilor lui si spre exasperarea imparatului, Daniel al fost aruncat in groapa leilor. Nadejdea i-a fost implinita iarasi; Domnul a scapat pe Daniel din gura leilor.
Dumnezeu este in stare sa-i apere si sa-i sustina pe cei care isi pun speranta in El. Profetul Isaia subliniaza gandul acesta in Isaia 49,23: „Cei ce nadajduiesc in Mine nu vor fi dati de rusine”.
Daniel a invins dificultatile vietii zilnice, pentru ca s-a increzut in Dumnezeu, pe care Il cunoscuse personal printr-o comuniune zilnica. El nu lasa ca nimic, nici chiar moartea in groapa cu lei, sa submineze aceasta comuniune.
Cat timp consacri tu pentru comuniunea cu Dumnezeu si Cuvantul Sau? Unul dintre aspectele referitoare la speranta este acela ca trebuie sa existe o relatie plina de sens cu izvorul sperantei si o cunoastere a acestuia. Daniel le avea, si asa a biruit. si noi putem birui doar daca avem o puternica legatura personala cu sursa sperantei.
Speranta pentru un viitor mai bun
Daniel a fost scapat din groapa leilor. Vrajmasii lui au fost nimiciti. El a fost promovat si prospera in Babilon. Insa Babilonul nu era caminul lui. Domnul i-a descoperit in viziuni planurile Sale pentru poporul Sau, insufland speranta in inima lui Daniel si a celor care citesc cartea lui. Atentia lui Daniel a fost indreptata catre un viitor glorios, cand intentia lui Dumnezeu pentru neamul omenesc va fi adusa la desavarsire. El a vazut intruparea lui Mesia, Domnul Isus Hristos, si moartea Sa ca jertfa pentru omenire (vezi Dan. 9,23-27), mijlocirea Lui in Sanctuarul din cer (vezi Dan. 8,9-14) si momentul cand va avea loc deznodamantul final al conflictului cosmic, printr-un proces de curatire si de judecata.
Prin viziuni, Daniel a fost instiintat ca timpul sfarsitului inca nu venise. Dar poporul lui Dumnezeu este incurajat sa se ancoreze bine in speranta biruintei finale a lui Dumnezeu asupra vrajmasilor Sai. Vor exista momente cand va parea ca fortele raului sunt mai puternice, asuprindu-i si persecutandu-i pe sfinti, dar eliberarea lor este sigura. Daniel este o carte despre nadejde in mijlocul con. ictului si al persecutiei. Istoria poate parea sa arate ca evenimentele care au loc in lume sunt scapate de sub control, iar imparatiile lumii se succed una alteia, fara vreun anumit scop bine determinat. Dar Daniel ne spune ca Dumnezeu este intr-adevar la carma, conducand
evenimentele de pe pamant spre tinta lor finala, si anume asezarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Speranta aceasta se concentreaza asupra venirii lui Mesia cel promis, in mainile Caruia Dumnezeu va aseza Imparatia vesnica.
Lumea in care traim poate parea scapata de sub control si intr-o stare de haos, dar speranta noastra afirma ca lucrurile nu stau asa. Dumnezeu lucreaza intr-adevar in mijlocul acestui haos, aducand la indeplinire nadejdea noastra. Sa continuam sa ne alimentam speranta prin studierea sperantei lui Daniel, care este, de fapt, speranta adventista.
Brempong Owusu-Antwi este rectorul Universitatii Adventiste din Africa, cu sediul la Nairobi, Kenia.
Intrebari pentru meditatie si discutie:
1. Au fost momente cand te-ai simtit fara speranta sau fara ajutor? Cum ai tratat aceste sentimente? A demonstrat Dumnezeu, in cele din urma, ca detine controlul asupra acelor situatii?
2. Atunci cand pierzi o lupta, ai tendinta sa te dai batut sau, din contra, continui sa incerci pana cand castigi
razboiul?
3. Te-a ajutat acest mesaj devotional sa iti schimbi perspectiva asupra modului de a trata dificultatile si o aparenta infrangere? Daca da, in ce fel?