Home > Resurse biblice > Sp. profetic > Carti scrise de E. G. White > Caminul adventist >
Email | Imprimare | 
.
Cap. 63 - Instruirea copiilor privind castigarea si folosirea banilor
.
Cap. 63 - Instruirea copiilor privind câştigarea şi folosirea banilor

Obiceiuri simple învăţate zi de zi. Părinţii trebuie să-şi crească, să-şi instruiască şi să-şi educe copiii, deprinzându-i cu obiceiuri în care să exercite stăpânirea şi tăgăduirea de sine. Ei trebuie să le menţină mereu în atenţie datoria lor de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu şi de a trăi cu scopul de a-L sluji pe Domnul Isus. Ei trebuie să-şi educe copiii, făcându-i conştienţi că este nevoie să trăiască conform unor obiceiuri simple în viaţa lor de zi cu zi, de a evita îmbrăcămintea costisitoare, dieta costisitoare, casele şi mobilele scumpe.  

Când sunt foarte mici, copiii trebuie învăţaţi să scrie, să citească, să înţeleagă cifrele şi să-şi ţină propriile lor socoteli. Ei pot înainta pas cu pas în această înţelegere. Însă înainte de orice, ei trebuie să fie învăţaţi că temerea de Domnul este începutul înţelepciunii.  

Tinerii să fie moderaţi în cheltuieli. Datorită unor idei greşite privind întrebuinţarea banilor, tinerii sunt expuşi multor primejdii. Ei nu trebuie aprovizionaţi cu bani, ca şi când ar exista o rezervă inepuizabilă din care pot scoate pentru orice presupusă nevoie. Banii trebuie priviţi ca un dar încredinţat nouă de Dumnezeu pentru a face lucrarea Sa, pentru a clădi Împărăţia Sa, iar tinerii ar trebui să înveţe să-şi ţină în frâu dorinţele.  

Nu vă permiteţi multe dorinţe, în special dacă venitul pentru cheltuielile casei este limitat. Faceţi ca cerinţele voastre să se încadreze în resursele părinţilor voştri. Domnul va aprecia şi va lăuda eforturile voastre lipsite de egoism... Fiţi credincioşi în lucrurile mici. Atunci nu veţi fi în primejdia de a neglija responsabilităţile mai mari. Cuvântul lui Dumnezeu declară: "Cine este credincios în lucrurile mici este credincios şi în lucrurile mari."

Oferiţi lecţii privind valoarea banilor. Banii pe care îi primesc tinerii cu puţin efort din partea lor nu vor fi preţuiţi. Unii trebuie să-şi câştige banii prin muncă grea şi lipsuri, însă cât de bine este de acei tineri care ştiu exact de unde provin banii lor de cheltuială, care ştiu cât costă hrana şi îmbrăcămintea şi ce înseamnă să cumperi o casă!

Sunt multe căi prin care înşişi copiii pot câştiga bani şi pot face ceva din partea lor pentru a aduce daruri de mulţumire lui Isus, care Şi-a dat viaţa pentru ei... Ei trebuie să fie învăţaţi că banii pe care îi câştigă nu sunt ai lor pentru a-i cheltui aşa după cum alege mintea lor fără experienţă, ci aceştia trebuie folosiţi în mod judicios şi pentru a oferi pentru lucrare misionară. Ei nu trebuie să se mulţumească să ia bani de la tatăl sau mama, pe care să-i pună în cutia pentru daruri, aceştia nefiind ai lor. Ei trebuie să se întrebe: "Să dau eu oare ceva ce nu mă costă nimic?"  

Îi putem ajuta pe copiii noştri într-un mod neînţelept. Aceia care lucrează ei înşişi în perioada cât fac colegiul apreciază avantajele pe care le au în acest fel mai mult decât cei care sunt aprovizionaţi de alţii, pentru că ei cunosc astfel ce înseamnă cheltuielile. Noi nu trebuie să-i purtăm pe copiii noştri până acolo, încât să devină nişte poveri neajutorate.  

Părinţii greşesc în datoria pe care o au atunci când dau cu mână largă acelor tineri care sunt destul de viguroşi când aceştia doresc să înceapă cursuri pentru a deveni pastori sau medici, fără ca aceştia să fi avut experienţa de a fi muncit, să simtă că sunt utili să simtă ce înseamnă truda. Încurajaţi-i pe copii să câştige ei înşişi bani. Mulţi dintre copiii care locuiesc în afara oraşului pot avea o mică bucată de pământ, pe care pot învăţa să-l cultive. Ei pot fi învăţaţi că în acest mod pot avea un mijloc de a-şi asigura bani cu care să susţină cauza lui Dumnezeu. În această lucrare se pot angaja atât băieţi, cât şi fete; şi cu siguranţă o vor face, dacă sunt instruiţi în mod corespunzător, învăţaţi care este valoarea banilor şi cum să facă economie. Copiii pot, de asemenea, pe lângă banii pe care îi câştigă pentru susţinerea lucrării misionare, să fie în stare să-şi procure astfel singuri banii pentru îmbrăcăminte şi trebuie încurajaţi să facă acest lucru.  

Descurajaţi folosirea nechibzuită a banilor. Oh, cât de mulţi bani irosim noi pe articole inutile pentru casă, pe îmbrăcăminte luxoasă şi înzorzonată, pe dulciuri şi pe alte lucruri de care nu avem nevoie! Părinţi, învăţaţi-i pe copiii voştri că este greşit să folosească banii Domnului pentru mulţumirea de sine... Încurajaţi-i să economisească bănuţi, pentru lucrare misionară ori de câte ori este posibil. Ei vor dobândi o experienţă bogată prin practicarea tăgăduirii de sine, şi aceste lecţii îi vor păzi de multe ori să nu devină necumpătaţi.
 
Copiii pot învăţa să-şi arate dragostea pentru Domnul Hristos, abţinându-se de la a-şi cumpăra fleacuri, pentru procurarea cărora mulţi bani li se strecoară printre degete. Această lucrare trebuie făcută în fiecare familie. Ea necesită tact şi o metodă adecvată, însă ea va constitui cea mai bună educaţie pe care o pot dobândi copiii. Şi dacă toţi copilaşii vor veni cu darurile lor înaintea Domnului, acestea vor fi ca nişte mici râuleţe, care, unite laolaltă şi curgând mereu, vor forma un fluviu mare.  

Ţineţi o cutiuţă mică pe raft sau într-un alt loc care poate fi văzut, unde copiii îşi pot pune banii pentru Domnul... Astfel ei pot fi crescuţi pentru Domnul. Învăţaţi-i pe copii să dea zecime şi daruri. Domnul nu doar pretinde că zecimea Îi aparţine, ci El ne spune şi în ce fel să o punem deoparte pentru El. El spune: "Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade ale venitului tău". De aici, învăţăm că nu trebuie să cheltuim ceea ce avem pentru noi înşine şi apoi să aducem Domnului ceea ce ne mai rămâne, chiar dacă ar fi o zecime corectă. Partea care I se cuvine Domnului trebuie cea dintâi pusă deoparte. Îndemnurile Duhului Sfânt, prin apostolul Pavel, cu privire la daruri prezintă un principiu care se aplică şi la zecimi. "În prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui." Aici sunt vizaţi şi părinţii, şi copiii.  

O greşeală făcută uneori de taţii bogaţi. Adesea, împrejurările au asupra copilului o influenţă chiar mai eficientă decât exemplul părinţilor. Există oameni bogaţi, care se aşteaptă ca şi copiii lor să fie ceea ce ei au fost în tinereţe, şi dacă lucrurile nu stau astfel, ei aruncă ocară asupra veacului în care trăiesc. Însă ei nu au dreptul să aştepte acest lucru de la copiii lor decât dacă îi aşează pe aceştia în împrejurări similare acelora în care ei înşişi au trăit. Împrejurările în care a trăit tatăl au făcut ca el să fie ceea ce este. În tinereţe, apăsat de sărăcie, el a trebuit să lucreze cu stăruinţă şi asiduitate. Caracterul lui a fost modelat în şcoala severă a sărăciei. El a fost forţat să aibă dorinţe modeste, să fie activ în lucru şi simplu în gusturi. El a trebuit să-şi pună capacităţile la lucru pentru a putea obţine mâncarea şi îmbrăcămintea. El a trebuit să practice economia.

Taţii lucrează pentru a oferi copiilor lor o situaţie bogată, şi nu ca aceea în care au început ei. Aceasta este o greşeală comună. Dacă copiii de astăzi ar trece prin aceeaşi şcoală din care au învăţat taţii lor, ei ar deveni oameni la fel de folositori ca şi ei. Taţii au fost cei care au schimbat împrejurările pentru copiii lor. Stăpânul tatălui fusese sărăcia; însă pe fiu îl împresoară belşug de mijloace. Toate dorinţele îi sunt împlinite. Caracterul tatălui a fost modelat sub disciplina severă a chibzuinţei, economiei; orice lucru, oricât de mic, era apreciat. Obiceiurile şi caracterul fiului nu vor fi formate datorită împrejurărilor care au existat odată, ci în funcţie de situaţia prezentă - tihnă şi îngăduinţă... Când luxul este peste tot în jurul lui, oare cum ar putea fi el lipsit de acesta?  
Cea mai bună moştenire lăsată de părinţi copiilor lor. Cea mai bună moştenire pe care părinţii o pot lăsa copiilor lor este deprinderea acestora în munca folositoare şi exemplul unei vieţi caracterizate prin bunăvoinţă dezinteresată. Printr-o astfel de viaţă, ei le arată adevărata valoare a banilor, care trebuie apreciată numai după binele pe care îl va realiza în împlinirea nevoilor lor, a necesităţilor semenilor lor şi în înaintarea cauzei lui Dumnezeu.