Starea omului in moarte(6)
Starea omului in moarte la bisericile protestante si neoprotestante
Bisericile protestante si neoprotestante (evanghelica, baptista, penticostala, etc.) au preluat doctrina nemuririi sufletului chiar daca ideea a fost prelucrata ca urmare a studiilor moderne, in esenta protestantii cred in rai si iad. Crestinismul in general are drept axa a escatologiei, credinta in nemurirea sufletului, credinta regasita de milenii si in paganismn ( vezi capitolele precedente). Cum a fost posibil ca religia intemeiata de insusi Mantuitorul si continuata de apostolic avand Biblia drept calauza, sa esueze pe nisipurile unei doctrine fundamental pagane? Desi cu inceputuri slabe crestinismul s-a dezvoltat sub focul persecutiei iudaice si pagano-romane. Crestinii aveau toata speranta in inviere si nu in moarte si detasarea sufletului de corp. Solia crestina era centrata pe invierea lui Hristos ca demonstratie a puterii divine. Pentru ca au tinut cu gelozie la puritatea doctrinelor Biblice, primi crestini au fost martirizati si totusi nu au renuntat.
Ce s-a intamplat?
Curand dupa moartea apostolilor biserica crestina a fost influentata de filozofia lui Platon si nu numai (erezi de tot felul) care sustine ca omul niciodata nu moare si nu poate murii intrucat are un suflet nemuritor. Platon nu avea o motivare sau argumente pentru ce sufletul este nemuritor. Iata cum invatatura biblica a fost dublata si apoi inlocuita cu filozofia pagana. Elenismul nu era crestin ci pagan. Doctrinele acestea erau strecurate in biserica de oameni pe jumatate convertiti la crestinism. La inceputurile ei, biserica crestina a trebuit sa faca fata unui val insemnat de erezi si din nefericire doctrina ei a fost alterata. Parintii bisericii in tineretea ei incercand sa impace crestinismul cu filozofia greaca, au favorizat introducerea acestor doctrine straine in biserica dand nastere unui current pagano-crestin numit: Gnosticism. Gnosis – cunoastere pe cai mistice. Reprezentantii oficiali ai teologiei ( profesori, episcopi) erau de orientare gnostica pro pagana. Iata cateva nume:
–Justin Martirul – influentat de educatia premergatoare convertirii la crestinismn, scolile filozofice, misticismul oriental, doctrinele lui Platon
–Clement Alexandrinul sec. 2-3 – confuz, pro Gnostic – sustinea ca Dumnezeu a facut soarele luna stelele pentru inchinare, conceptii evident pagane.
–Tertulian – advocat crestin din Cartagina promova conceptul ca lumea aceasta este o inchisoare pentru suflet si numai cand corpul moare, sufletul se elibereaza.
–Origen – episcop de Alexandria – promoveaza un compromis intre filozofia pagana si crestinismn; sustinea ca toti oamenii vor fi in final mantuiti –ba chiar si demonii.
–Eusebiu de Cezarea sec. 4 – imbratiseaza filozofia greaca, il numea pe Platon profet al sfintei treimi.
In acest climat furtunos a fost facuta crestinarea popoarelor Europei mai tarziu.
Iata cum descrie un istoric acea perioada a bisericii:
“Aproape pe nesimtite au fost introduse in biserica obiceiurile pagane. Cand persecutia a incetat (edictul de toleranta de la Milan 313 d. Hr. Constantin cel mare) crestinismul a intrat pe portile curtilor si palatelor regilor, a lasat laoparte umila simplitate a lui Hristos si apostolilor si a adoptat pompa si trufia ritualului pagan. In locul legii lui Dumnezeu au fost puse traditiile omenesti; coruptia face progrese. Tocmai cand paganismul parea pierdut, era cu adevarat invingator, caci spiritul lui conducea biserica. Populatii intregi pagane prin obiceiuri, prejudecata, gesturi si ignoranta au trecut sub steagul crestin dar au adus cu ele bagajul lor de credinte fara rost si obiceiuri superstitioase.” (Vincentius Durant – istoric al bisericii apusene)
Acestea au fost numai inceputurile declinului bisericii crestine. Sub presiunea paganismului uzurpat biserica oficiala a adoptat si multe doctrine straine bibliei cum sunt: semnul crucii, folosirea lumanarilor, apa sfintita, adorarea icoanelor si moastelor, monahismnul, botezul copiilor, adorarea fecioarei Maria a ingerilor si a sfintilor, credinta in nemurirea naturala a sufletului, cultul mortilor, dedicarea zilei 1 pentru inchinare in locul zilei a 7-ea, infailibilitatea conducatorului pamantesc al bisericii, etc. La aceastea Mantuitorul ar exprima din nou: “Degeaba ma cinstesc ei invatand ca invataturi niste porunci omenesti. A-ti desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu ca sa tineti datina voastra.” (Matei 15:9 ; Marcu 7:9)
Biserica a devenit crestina cu numele, in forma dar a ramas pagana in fond in continutul doctrinelor, in gandirea ei. In subiectul abordat – starea omului in moarte – precum si in alte privinte nu este suficienta sinceritatea. Zelul lipsit de cunostinta devine riscant. Romani 11:2. Este esentiala cunoasterea drumului, nu doar bunavointa si credulitatea. Traim numai o data, si nu trebuie sa gresim destinatea vesnica. A fii sincer pe un drum gresit inseamna a fii iremediabil pierdut. Multi crestini sinceri care au facut o lucrare magistrala in numele Domnului (proorocii, minuni, acte de caritate, etc.) vor primii in ziua judecatii neasteptatul raspuns: “Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine voi toti care lucrati fara de lege.” (Matei 7:21-23).
Am observat ca ideea nemuriri naturale a sufletului ( precum si alte doctrine) specifica religiilor pagane antice si moderne, a fost insusita si de crestinismn devenind invatatura escatologica de baza a bisericii.
“Teoria nemuririi sufletului a fost una din falsele doctrine pe care Roma le-a imprumutat de la pagani si le-a introdus in crestinismn.” (Tragedia veacurilor E. G. White pag. 496)
Unde, cand si cine sa fie autorul acesti idei atat de vechi si cu implicatii atat de adanci in viata oamenilor?
Este oare Biblia in masura sa raspunda acestor intrebari si sa dea informatii certe mai bune decat istoria popoarelor?